M-am uitat cu mare atentie peste cele mai recente texte despre presa locala ale domnului Petrisor Obae. Dumnealui a scris de curand doua articole despre situatia presei locale, mentionand o analiza a unei agentii de monitorizare a presei, dupa parerea mea nerealista.

Cu siguranta domnul Obae are dreptate cand spune ca judetele patriei mustesc de titluri locale si sunt reale observatiile doamnei Avadani si ale domnului Ispas, poate cel mai in masura sa discute despre presa locala (dintre cei intrebati de Obae).

Ca si domnul Alex Mihaileanu, si eu sunt un atent observator al pietei de presa locala din Romania, o spun din postura cuiva care a cercetat (pe numaratelea) circa 18 judete din Romania, fiecare cu particularitatile sale.

O sa imi permit sa scot si eu din joben cateva idei, luati-le, daca vreti, ca venind si din partea cuiva care detine un ziar online (numarul 1 ca trafic) si un saptamanal (numarul 1 ca tiraj si abonamente) in Cluj.

Presa locala moare de mai multi ani incoace, iar numarul victimelor va creste chiar in acest an, caci criza

va curata izbavitor industria de presa locala de neadaptati si de incompetenti.

Presa locala moare de mai multi ani incoace fiindca patronii fac greseli grave, extrem de grave:

- nu investesc in start – ziarele pornesc adeseori la drum cu promisiuni de contracte de publicitate “pe prietenie”, putin oameni investesc in startul unei afaceri de presa sume rezonabile

- nu investesc in marketing – sefii ziarelor considera marketingul o intreprindere inutila. Daca totusi mai fac ceva, atunci o fac in barter: aici o macheta in Zile si Nopti, colo un spotulet mic la radio.

- nu investesc in redactie: oamenii si conditiile de munca sunt ultimele prioritati pentru un patron de presa locala. Calculatoarele si aparatele foto, reportofoanele si telefoanele mobile nu sunt niciodata considerate ca importante

- nu investesc in cititori. Editorial, patronii de presa merg pe ideea “Las’ ca stim noi ce vor cititorii sa citeasca”, desi un studiu de piata le-ar demonstra cat de mult se inseala, cat de diferit e orizontul de asteptare al consumatorilor de presa locala. Comercial, niciun ziar nu face eforturi constante pentru a crea o relatie cu cititorii.

- nu investesc in afaceri colaterale: editura, tiparirea de carti, alte produse de genul almanah.

- nu investesc in dezvoltarea departamentului de vanzari: exista foarte putini oameni care stiu sa vanda presa locala. Multi dintre cei care se ocupa cu asa ceva habar nu au sa o faca: nu au fost in viata lor la un training de vanzari, nu se pregatesc pentru intalnirile de prezentare, nu se adapteaza la nevoile unui potential client, ofertele nu sunt tentante: mentalitatea e proasta – clientul nu intelege de ce trebuie sa plateasca sute de euro pe un patrat de macheta pe hartie!

- nu investesc in active: ziarele locale sunt total nevaloroase pentru un potential cumparator. In afara de titlu, un ziar ar trebui sa aiba un numar mare de abonati si profit, dar si niscaiva active care sa certifice ca ziarul si-a prezervat profiturile, ca nu a fost stors de resurse, ca reprezinta un bun business pentru oricine ar fi interesat.

- nu investesc in online: aici s-a discutat o gramada despre subiect, nu mai dezvolt

La acest moment, distingem cinci categorii de presa scrisa locala:

- publicatii de sorginte comunista

- publicatii de sorginte comunista “privatizate” sau preluate de terti

- publicatii post-tranzitie generate de initiative private (detinute de ziaristi sau oameni de afaceri fara legatura cu media, dupa caz)

- publicatii locale “publish”-ate de administratiile locale (ziare de “informarecetateneasca”, platite din banul public de catre primarii sau consilii judetene).

Le luam pe rand?

Publicatiile de sorginte comunista, de genul Faclia (Cluj), Unirea (Alba), Rasunetul (Bistrita-Nasaud), au intrat cu dreptul in primavara lui ’90. Schimband instantaneu flasneta editoriala, aceste ziare au supravietuit efervescentei din preajma lui ’90 (cand se cumpara orice si se citea orice), ba chiar au crescut ca tiraje in multe dintre judetele Romaniei, in lipsa unor alternative solide. Din punct de vedere legal, aceste ziare au intrat in mlastina unor SA-uri ale caror actiuni s-au impartit “celor care au fost primii” sa strige la Revolutie.

La inceput, celor ce au decis aceasta imparteala, li s-a parut in regula aceasta situatie, desi ea urma sa se transforme mai tarziu intr-un mare dezavantaj. Neadaptati din punct de vedere editorial, conceptual, economic, acesti “actionari” (cu precadere ziaristi) si-au condus barcile media direct in ochiul marilor vartejuri ale pietei, fara sa admita sau sa respecte vreo strategie. Miile de abonati au devenit sute, sutele de mii de euro din anunturi de mica publicitate au devenit mii, bref, astazi, ele nu au nicio consistenta editoriala, niciun fel de directie de dezvoltare adaptata la realitatile pietei. Sunt ziare care refuza in continuare progresul. Sunt ziare care nu cheltuie niciun leu pe studii de piata, pe marketing, in multe dintre aceste ziare mai e inca prezent postul de culegator de texte (da, se lucreaza la masina de scris). In Cluj, ziaristii fac glume pe seama Facliei, spunand ca ea va muri caci le vor muri cititorii, o ironie nu foarte departe de adevar: singura rubrica “vie” e cea de morti. Actionarii Facliei nu vroiau acum cinci ani sa vanda ziarul “capitalistilor”, se vorbea de doua-trei milioane de euro; acum nimeni nu ar da nici 100 de mii pe publicatia respectiva.

Ce folos ca Unirea din Alba are tiraje mari in acest moment, cand continutul sau editorial e pur si simplu inert, textele sunt de necitit (scrise intr-un limbaj batranesc, de lemn)?

Aceleasi scenarii pot fi gasite si la Gazeta de Transilvania (Brasov) sau Cuvantul Liber (Mures?????), Graiul Salajului.

Va intrebati cum or fi supravietuind aceste ziare? Din inertie: in ele se publica anunturile notarilor, lichidatorilor, convocatoarele, darile de seama, anunturile institutiilor, anunturile de mediu. In plus, seful ziarului merge cu miloaga pe unde poate: la omul de afaceri cutare, la seful de la Drumuri, la primar, la viceprimar, la ala de la Apa, doar-doar va putea scoate cateva sute de lei pentru un mic interviu publicitar.

E practicata si moda “Lamultianilor”, poate cel mai jenant obicei de presa locala: la un semn, primarii din comune, deputati de toate culorile, sefi de institutii sar cu anunturile de sarbatori: “Fie ca Nasterea Domnului sa Invie Lumina Sufleteasca a tuturor cetatenilor Devei” (500 ron plus TVA – o aparitie).

Mai periculoase si antijurnalistice mi se par darile de seama, de genul “La o sueta cu comandantul Politiei Galati – “Infractionalitatea este sub control in judetul nostru”.

Aceste ziare vor muri curand. Semne sunt destule. Micii actionari isi vad diminuate substantial dividendele anuale – motivul principal pentru care proprietarii inca tin de actiuni. Oricate cheltuieli anuale s-ar reduce, profiturile sunt tot mai mici. Vorbeste-le acelor oameni de investitii in redactie, ca se apuca de plans. Arata-le calea spre un studiu de piata, ca se iau cu mana de cap la auzul sumelor. Indeamna-i sa faca actiuni de popularizare a unei tematici importante pentru oras prin cartierele urbei si o sa iti spuna ca nu asa se face presa, ca stiu ei ce le trebuie cititorilor.

Dupa parerea lor, a incremenitilor, presa locala se face vorbind despre politica nationala, despre economia nationala, despre sportul national, presa locala se face publicand articolele Agerpres despre China care ameninta sa distruga prin rezervele mari de cash moneda americana.

Nu le plang de mila: sa moara. Acesti oameni au mimat jurnalismul, au consolidat papitoii politici locali, au ucis pofta cititorilor, au jecmanit piata de buna incredere, au sugrumat subiectele.

Publicatiile de sorginte comunista “privatizate” sau preluate de terti sunt acele ziare care, spre deosebire de exemplele de mai sus, au vandut si s-au vandut atunci cand a fost momentul, nu conteaza din ce pricini. Si aici avem bile albe si bile negre.

O bila neagra are Tribuna din Sibiu, pe care omul de afaceri Ilie Carabulea a cumparat-o doar pentru a-si adauga o floricica media la sacou. De la preluare, Tribuna nu a cazut foarte mult in tiraje, dar nici nu a urcat. Articolele sunt destul de prafuite, se vede clar ca exista o mana invizibila care nu-i lasa pe jurnalisti sa zburde liber printre subiectele unui oras atat de important ca si Sibiul. In sensul ca niciodata nu o sa vedeti in Tribuna vreo ancheta despre relatia apropiata, foarte apropiata, a lui Carabulea cu fostul mare Salvatore della Patria, Klaus Johannis.

In plus, din experientele unor jurnalisti ce au lucrat in functii de conducere acolo, aud ca Ilie Carabulea pur si simplu nu intelege ce inseamna un ziar de calibrul Tribunei. Desi nu are probleme cu banii ca alti potentati, Carabulea tine ziarul la limita existentei, fara sa investeasca prea mult in resurse sau imagine.

Acelasi lucru putea sa i se intample si ziarului Crisana, in momentul preluarii de catre fratii Micula. Cativa ani, Crisana a stat pe bara si a inotat in ape mici. Cand insa InformMedia si Publimedia au inceput sa capete putere si vizibilitate (prin Jurnal Bihorean si Bihoreanul), fratii Micula au dat drumul la “occidentalizare”: Crisana poate fi dat astazi drept exemplu de ziar adaptat rapid la realitatile media din piata locala – ziarul este auditat BRAT, are o linie editoriala destul de moderna, nu ignora online-ul (nu e chiar ce ar trebui, dar e mult mai bine fata de altii).

Publicatiile post-tranzitie generate de initiative private (detinute de ziaristi sau oameni de afaceri fara legatura cu media, dupa caz) constituie un nou stand expozitional de succese si esecuri.

Daca-s facute de ziaristi, avem exemple bune, cum e cazul Ziarul de Iasi. Un cotidian modern, adaptat, piperat, cu o puternica prezenta online, un ziar ce poate fi tinut minte. Sau Zi de Zi din Targu-Mures, care s-a impus in doar cativa ani intr-un oras cu nuante importante: 50 la suta etnici maghiari, multe titluri, mult control politic pe business si administratia locala.

Avem si contraexemple: Monitorul de Cluj, un ziar cu un start formidabil la inceputul anilor 2000, dar care a cazut din nefericire. Motivele sunt probabil multe, unele pe care nu le stiu eu, dar pot banui ca printre ele se regaseste si un management ineficace, caruia i se poate adauga si o lipsa de strategie pe termen mediu si lung. Monitorul de Cluj este un caz de discutat: a avut reteta, a avut investitie initiala, a avut mii de abonati, a avut jurnalisti capabili, avea la un moment dat pita si cutitul in media clujeana (atat de problematica), dar, in final, tot ce a reusit sa taie au fost propriile vene.

Daca-s facute de oameni de afaceri fara legatura cu media, lucrurile sunt mai simple si mai scurte. De regula, egoul omului de afaceri influenteaza decisiv linia editoriala, lista de subiecte, dezvoltarea in sine. Un om de afaceri care traieste din carnati, banking, productie de sosete, dezvoltare imobiliara, turism, nu poate intelege niciodata acel “ceva” ce face ca un ziar sa nu fie doar o hartie tiparita, sa nu fie doar un trandafir la butoniera, sa nu fie doar un mijloc de protectie sau atac sau santaj impotriva unor lideri politici, concurenti in business sau piloni ai administratiei locale. De regula, totul se termina brusc, dupa 1 sau doi ani, in care “patronul” media ajunge sa se planga ca presa consuma bani si nu produce nimic, ca cinspe salarii sunt inutil de platit, cand de banii aia poti sta cu o curva doua saptamani in Caraibe.

Hai sa dam si exemple, ce-i drept de ziare inchise destul de recent, scuze ca-s din Cluj, dar aici m-am lovit de ele.

Agenda clujeana a pornit la drum cu mare tam-tam, sustinuta de un patron de agentie de turism. Unul dintre cei ce a participat la startul proiectului mi-a spus ca omul de afaceri i-ar fi marturisit ca nu exista probleme de finantare daca se va reusi ca acest ziar sa devina atat de influent incat “Boc sa il invite la receptii si sa il consulte in problemele urbei”. Bietul de el! Cand pleci la drum cu asemenea ganduri si dupa sase luni vezi ca Boc asfalteaza fara tine orasul, trebuie ca te simti tare trist. Ba chiar inselat.

Informatia de Cluj, alt proiect abracadabrant numai bun de pus in frunte, a pornit la drum atat de pe neasteptate, cu o reteta atat de fantastica si intr-un context atat de ciudat, incat cu totii (ma rog, cei din presa:)) ne-am zis ca-n bancul cu Ion si elefantul: ma, astia or stiu ceva, ori merg undeva, adica spre faliment.

Sa ma explic: doi oameni de afaceri, unul din telecomunicatii si altul din comert, au fost efectiv buzunariti de o minte diabolica ce i-a facut sa cheltuie cateva sute de mii de euro pentru un cotidian gratuit, in conditiile in care InformMedia, trust media cu mai mult potential si experienta, anuntase discret intentia de a deschide un gratuit la Cluj si, mai mult, oamenii lui Patriciu se aflau in plina proiectare a Adevarului de Seara.

Sigur, pentru acei oameni de afaceri, scopul investitiei era sa aiba un ziar de reactie in cazul in care cineva din administratia locala ar fi indraznit sa ii impiedice in autorizarea unor blocuri si in obtinerea unui contract pe foarte multe milioane de euro pentru bagarea in subteran a tuturor cablurilor din Cluj (normativa europeana obligatorie in curand).

In ambele cazuri, or mai fi si altele, lucrurile s-au terminat cu un inchis rapid de biznis si cu salarii de jurnalisti neplatite sau platite cu intarziere. Dar au inceput invariabil cu un ziarist aburitor care le-a facut MEGA PLANUL: domnilor afaceristi, va voi face moguli de presa in sase luni sau maxim un an, ba chiar ma jur ca va scot si profit, daca faceti ceea ce trebuie, daca bagati banii pe care vi-i spun eu.

Nici nu poti sa ii acuzi pe respectivii afaceristi ca au inchis mai apoi. Poti sa ii acuzi ca au fost naivi: dar sa lasi niste neexperimentati care n-au produs un euro in viata lor sa iti diriguiasca sutele tale de mii miroase si a prostie. Totusi, au reactionat cat de cat corect inchizand: au limitat scurgerile de cash vazand ca ziarele nu produc bani, la finele anului, asa cum li se spusese.

O exceptie care intareste regula este Gazeta de Sud, un cotidian puternic, care da ora exacta in Oltenia si care e detinut de familia Paunescu, despre care abia acum, la preluarea Capital si Evenimentul Zilei, se poate spune ca sunt adevarati moguli de presa.

Un alt exemplu bun este Glasul Maramuresului, un cotidian ce apartine unui om de afaceri ce nu a avut legaturi cu presa, dar care a invatat sa lase ziaristii si managerii sa isi faca treaba.

La fel, Ziua de Cluj, un cotidian in al carui actionariat au intrat doi oameni de afaceri puternici, dar care si-au vazut lungul nasului (deocamdata) si i-au lasat mana libera la decizii lui Rares Bogdan, jurnalist care intelege ca presa e o afacere speciala.

Ziarele “patronate” de primarii sau consilii judetene pornesc la drum de la un obiectiv stupid: sa fim NOI cei ce informam cetatenii cu CE TREBUIE, nu presa. Stim noi, isi spun primarii si presedintii de consilii judetene, ce stiri sunt importante pentru pulime.

Ce iese?

O porcarie pe bani publici.

Tiparite in zeci de mii de exemplare, ziarele sunt umplute cu pseudo-articole si informari, inutile si ilizibile. Efectul informarii este inexistent: alegand subiectele “bune de tipar”, responsabilii acestor ziare nu fac decat sa arunce banul public pe Apa Sambetei: o ancheta despre neregulile din Primaria X ar avea un efect cu certitudine mai mare decat relatarea ca primarul s-a intalnit cu ambasadorul Vietnamului.

“Presa nationala a sucombat prima, presa locala urmeaza” e o falsa remarca. Presa locala e in coma de foarte multa vreme, atata doar ca micile falimente locale nu sunt atat de rasunatoare precum inchiderea ziarului ZIUA.