15.000 de locuri de parcare în cartierele Clujului
În ultimul mandat, Emil Boc nu a construit nici un parking în cartierele Clujului, deşi a avut la dispoziţie aproape un miliard de euro din banii publici, bugetul nostru.
Pe Câmpului, pe Mehedinţi, pe strada Fabricii, pe Moţilor, oamenii îşi dau în cap unii altora pentru un loc de parcare.
Blocurile din cartiere sunt locuite de clujeni ce au maşini, este un semn al modernităţii şi un primar adevărat, corect şi gospodar, ar trebui să ofere locuitorilor oraşului opţiuni civilizate de parcare.
Nu este posibil ca Emil Boc să nu fi construit măcar un loc de parcare, în cartiere, în ultimii 4 ani.
În calitate de primar al oraşului Cluj-Napoca, eu voi construi parkinguri care să însumeze 15.000 de locuri de parcare, de-a lungul celor 4 ani de mandat, amplasate în cele mai aglomerate cartiere ale Clujului pentru a degreva trotuarele de maşini, pentru a oferi un mediu plăcut clujenilor ce vor să îşi plimbe copiii pe aleile din cartiere.
Acum suntem în Evul Mediu, eu vă propun să trăim în lumea de azi, civilizată şi plină de respect pentru cetăţean.
Cele 15.000 de locuri de parcare, în cartiere, vor contribui la eliminarea certurilor între clujeni, dar şi la înfrumuseţarea peisajului urban.
Când voi fi primar, nu voi mai autoriza nici o construcţie nouă, indiferent că este bloc de locuit sau clădire de business, fără ca ea să fie prevăzută cu locuri de parcare suficiente pentru numărul de utilizatori al respectivului imobil.
Trebuie să schimbăm ceva în bine în vieţile noastre.
Vă invit să faceţi cu mine această schimbare.