ea, care nu mai are de ce sa iubeasca

ea, care cantece nu mai trebuie sa cante

ea, care crede in albi porumbei si-n orgasme rare

ea, care mi-a spus odata: “Pleci?

N-ai terminat dulceata…”

it is a joi, it’s just a life
it is a joy, si vine marti,
sunt camere in care am fost,
imbratisari in care I fight,
next time cand mai zambesti,
sa stii ca-s eu
without a light,
chistoace arse si tu vrei
just one more night.

mie chiar mi-ar fi placut sa locuiesc
intr-o camera de camin.
sa fumez nefamilista viata a celor ce rotind rulmenti cantau
“odata a murit o vrabie”
asa cum canta varul meu, George,
cantece mici, mirosind a vaselina,
cantece cu sunet de pontaj de la fabrica de mecanica fina.
si o sa duc mereu dorul serilor cu lumina stinsa,
cele pe care numai cei ce aveau 8 ani cu doi inainte de Revolutie si le mai amintesc.
sunt serile in care nici macar Dumnezeu nu conta.
conta doar Iris.

(sursa foto – AICI)

din toate poeziile mele razbate un iz de cenusiu.

n-am scrisul luminos, imi zic dezgustati putinii cititori.

sunt sec si penibil, cu toate metaforele mele fortate precum
“strange-mi pumnii sufletului,
pe mine mie reda-ma”.

nici nu mai stiu ce sa scriu in poezia asta,
caci e o poezie fara rime

ce trebuie sa-mi umple si cartea, si viata

e poezia pe care n-am cum sa o scriu de fata cu tine,
cand tu nu mai esti.
cand, de fapt, esti.

cum sa-ti explic
ca nu-ti pot arata cum o sa arate niciodatale?

in fiecare seara in care ti se pare ca scriu poezii pe iPhone, asta fac.
pe ce sa mai scriu, iubito,
caci in secolul asta nu mai sunt de gasit masini de scris Remington si
nici femei neepilate.

in fiecare seara in care ti se pare ca nu-s  langa tine, asa e,
nu sunt.
sunt plecat sa ma caut.
m-am pierdut si n-am nicio dovada ca-s al nimanui.

intr-o seara, cand scaunele si-au eliberat carcile de oameni,

patronul si artista nu s-au mai putut evita.

dar a fost cel mai prost moment al vietii lor.

v-am zis, ei habar nu au ca vin si zorile…

sunt, cateodata, momente in care si noi, barbatii,
am vrea sa fim ca voi.
sa ne dam cu ruj,
cu pomezile vietii,
sa luam pe noi rochii mari pentru zilele cand avem burtici umflate.

dar n-o sa intelegem niciodata cum e sa traiesti inhamat in sutienul unei singure iubiri.