Statia – Cum demonstrezi beneficiile unui produs

Statia – Despre verde, eco, bio si alte organice

Statia – Despre parasute si curaj

Arhi despre unguri si romani

Crivat si povestile lui

Nu stiu la ce ma ajuta, caci nu dau doi bani pe ASTA.

Articolul de vineri despre jegul de la Pediatrie 2 Cluj a suscitat un viu interes. Scrisoarea Ionelei Haba a fost share-uita de 1000 de ori pe facebook, semn ca multi s-au simtit interesati sau solidari cu patania ei.

Un lucru interesant este si faptul ca am primit o gramada de comentarii despre cat de nesimtit sunt eu ca arunc cu mizerie in munca unor medici inimosi, cum este si doamna director a sectiei Pediatrie 2, prof. univ. dr. Andreica Mariana, careia eu i-am cerut demisia.

Sa ne intelegem, eu nu am aruncat cu mizerie, ci nu am facut decat sa expun cele intamplate prin intermediul unei scrisori, semnata de mama respectiva. Ce a facut Ionela Haba nu se numeste aruncat de mizerie, ci o relatare a unor intamplari pe care le-a trait. Cat de idioti pot fi cei care contesta un lucru la care nu au participat?

Apoi, sa ma scuteasca toate curvele virgine ale internetului, toate casnicele grase cu cont de facebook, dar nu de medici inimosi avem nevoie in fruntea spitalelor, ci de manageri adevarati, care sa poata face treaba. Doamna aia, pe nume Andreica, ar trebui demisa maine! Este un monument de incompetenta manageriala.

Poate ca este un medic inimos si un bun pediatru, dar cand esti in fruntea unui spital trebuie sa te ingrijesti de buna lui functionare, sa faci pe dracu’ in patru sa faci rost de finantari, trebuie sa iti organizezi institutia.

Un spital in care miroase a nespalat si pe coridoarele caruia mamele sunt puse sa astepte cu copii bolnavi ore in sir pana sunt consultati e un spital prost condus. Si ca am dreptate, o dovedeste si faptul ca exista clinici si sectii mari spitalicesti care arata ca o bijuterie, chiar daca apartin statului.

Fiindca omul bun sfinteste locul, iar omul prost il strica.

Si nu exagerez cand spun asta. Nu scriu in calitate de ziarist, ci in calitate de nas de botez al Irinei Haba, in varsta de 1 an. O copila cat un bot de mamaliga a fost tinuta timp de 3 zile intr-un spital plin de nesimtiti si incompetenti, in conditii insalubre, pana cand mama ei a luat decizia sa plece acasa.

Prof. Univ. Dr. Andreica Mariana este sefa sectiei Pediatrie 2 si cred ca ar trebui sa isi dea demisia. Nu pentru ca scriu eu acest articol, ci pentru ca zi de zi, asa cum veti vedea mai jos, vietile unor copii sunt puse in pericol.

Va rog sa dati sa citeasca cat mai multor oameni acest articol, dati Share pe Facebook sau ReTweet, vreau sa afle cat mai multi ca NU la Pediatrie 2 trebuie dusi copiii bolnavi, caci acolo nu-i cine sa ii ingrijeasca.

Va zic eu: reforma in Sanatate nu e posibila decat atunci cand vor intra la parnaie niste sefi de spitale, niste producatori de medicamente si niste asistente. Nu generalizez, dar sunt o gramada de uscaturi care ar merita sa putrezeasca la Gherla.

Sa o citim pe Ionela Haba, mama fetitei:

Miercuri dimineata am ajuns la Urgente (la UPU pe strada Motilor) cu fetita de 1 an pentru ca vomita si avea diaree. La UPU i-au pus o perfuzie, cred ca de rehidratare, i-au facut niste analize si apoi i-au pus diagnostic: enterocolita si faringita acuta sau rinofaringita acuta, asa ceva. Mi-au spus ca trebuie internata pentru ca este deshidratata. Cu salvarea chemata de UPU am ajuns in 5-10 minute la Pediatrie 2.

Aici mi s-a spus ca nu sunt locuri si ca trebuie sa astept. Le-am spus ca, daca nu sunt locuri pot sa ma duc si in alta parte, chem un taxi si plec unde sunt locuri (salvarea plecase intre timp). “Totusi, asteptati aici, daca tot ati ajuns”, mi-a spus o asistenta sau doctor, nu stiu cine era pentru ca nu se recomanda si nu au ecuson, asa ca nu ai de unde sa stii niciodata cu cine vorbesti.

Odata cu mine a mai ajuns de la Dej o mama cu un copil de 4 ani cu febra mare, 39, diaree si cu istoric de convulsii febrile si suspect de epilepsie. Deci eram doua persoane care trebuia sa fim internate, miecuri in jurul orei 9-10 dimineata. Ne-au dus la etajul 4 pe hol si am astepat aproximativ trei ore cu copiii in brate, pe niste scaune, sa se elibere un loc. Baiatul de 4 ani facuse febra mare, era somnolent, a adormit pe un scaun. In timp ce dormea a facut pe el (noroc ca avea pampers). Mama copilului a cerut un pat sau o masa de infasat sa il schimbe. I-au spus: “Ne pare rau, dar pana nu va internam nu va putem lasa sa stati pe un pat. Mergeti la baie cu copilul”. Nu au mai ajuns la baie, era oricum departe si nimeni nu s-a oferit sa o ajute sa ajunga la baie, copilul se tinea greu pe picioare asa ca l-a schimbat pe hol, la etajul patru, si tot acolo i-a pus si o olita.
Dupa trei ore de asteptare, s-au eliberat doua paturi asa ca am putut fi “cazati” in sfarsit si noi.

Fetitei mele i s-a pus o perfuzie cu glucoza, NaCl parca, si cam atat am vazut scris pe punga de perfuzie. Evident ca nimeni nu iti spune nimic, nu ti se explica ce i se face copilului, trebuie sa deduci si sa speri sa fie bine. I-au pus perfuzia in jurul orei 14 si i-au luat-o noaptea, pe la 11 – 12. I-au mai dat inca doua medicamente pentru hidratare si pentru enterocolita, astea de luat pe gat. A vomitat si in prima noapte si a avut si diaree. Joi dimineata a venit doctorul, nu stiu cum il cheama – ceva cu Shobel, i-am spus toata povestea si i-am zis ca are ceva la gat si ca in urma cu o saptamana fusese racita. S-a uitat la gat: “Da, e putin rosu” si a plecat. Desigur, ar fi putut afla asta si daca s-ar fi uitat peste hartiile de la UPU.

Dupa cateva ore, a venit rezidenta dansului si ne-a spus ca ea se va ocupa de noi pentru ca doctorul pleaca in concediu. Fetita a mai primit inca doua perfuzii cu glucoza, de la ora 13 pana la ora 12 noaptea a stat numai in perfuzii. La 12 noaptea a vomitat si, cum era legata la perfuzie, nu am putut-o duce la chiuveta asa ca a vomitat pe pat. A venit asistenta, a luat perfuzia, care se terminase de ceva vreme, si a plecat fara sa zica nimic. A trebuit sa ma duc dupa ea sa o rog sa schimbe asternuturile. Apoi, dupa 10 minute, a vomitat iar, si colega de salon a chemat-o iar pe asistenta. I-am aratat ca sunt numai secretii. A zis: “Da, sunt secretii”, si a plecat. Noaptea de joi spre vineri s-a terminat cu doua reprize de vomitat.

Vineri dimineata a venit rezidenta careia i-am spus din nou ca are ceva la gat fetita si ca nu am primit nici un tratament pentru eliminarea secretiilor din gat. S-a dus si s-a uitat pe fise, fiind convinsa ca in perfuzii au pus ceva antibiotic si pentru gat, s-a intors si a zis ca am dreptate, era numai glucoza in perfuzii si m-a intrebat daca i-am dat ceva picaturi, ce avea scris pe fisa. Nici vorba de picaturi, pentru ca nimeni nu a adus asa ceva in salon.
I-am spus ca vreau sa plec acasa, daca fetita nu mai are perfuzii de luat, si sa continui tratamentul pentru gat acasa. A zis ca nu decide ea si ca va veni doamna doctor conferentiar Sandulescu (sau Sandulache, Savulescu, ceva de genul asta).

A venit doamna doctor, i-am mai spus inca o data povestea si i-am spus ca fata are ceva la gat si de asta vomita, are secretii multe, pe care le inghite noaptea pentru ca isi suge degetul si, dupa un timp, dupa ce adoarme, vomita. Dupa consultul la gat a zis: “Vai de mine, dar e rosu in gat bine, e inflamat, ganglionii mariti, ii ies si niste masele!”. I-am spus ca ieri era doar putin rosu si nu i-a dat nimeni niciun tratament. “Pai da, ca de ieri a evoluat”, zice doamna doctor.

Mi-a prescris un tratament cu aerosoli, un antibiotic si ACC si mi-a spus ca mai trebuie sa stau pana pe luni sau marti. Atunci i-am zis ca nu mai stau si ca vreau sa plec acasa pe propria raspundere, ca e bataie de joc, de miercuri le tot spun sa se uite la gat ca de acolo vomita si ei ma tot trateaza de diaree pe care nu o mai avea, doar facea mai moale din cauza ca am schimbat laptele si, in plus, mananca doar lapte – desi a trecut la mancare variata de cateva luni – pentru ca nu poate inghiti altceva. I-am spus ca nu mai pot sta, ca nu sunt conditii pentru copil de un an (nu exista patut separat, dormeam cu ea intr-un singur pat mare) si ca nu mi se pare normal ca la o fetita de 1 an sa nu i se dea un patut. Statea in patul mare impreuna cu mama, se putea ridica un grilaj cam la 30 de centimetri inaltime. Cu el sau fara el, fetita ar fi cazut in cap intr-o clipa de neatentie. A zis ca astea sunt mai nou normele UE, sa nu mai puna copii dupa gratii (adica in patuturi), ca astea sunt conditiile din spital si sa imi para bine ca suntem numai doua in salon, ca in alte spitale din Cluj sunt cate 7-8.

Cam asta a fost povestea. Dupa 10 minute au venit cu foaia sa o semnez cum ca plec pe propria raspundere. Pe hartie a mai fost nevoie de semnatura a inca vreo 7-8 persoane. Am aflat apoi ca nu prea s-au mai intalnit cu astfel de cazuri de plecare din spital.

La plecare nu mi-au mai dat foaia de externare si nici un exemplar din analizele de la UPU. Mi-au dat analizele facute la Spital, dar fara rezultatul de la proba de scaun.

Am plecat din spital si am luat legatura cu medicul de familie, care mi-a spus ce sa ii dau fetitei pentru gat.
Alte curiozitati:
- Asistentele ne spuneau sa nu iesim pe hol pentru ca putem sa luam si alte boli, insa infirmierele ne trimiteau la capatul coridorului ca sa aruncam pampersii Dupa ce a venit conferentiara in salon, au aparut si infirmierele sa ne intrebe daca avem ceva de aruncat.
- De la doamna doctor conferentiar am aflat ca nu avem voie sa tinem hainele de exterior in salon, ca nu avem voie sa spalam hainutele si mai erau cateva reguli pe care nu le-a tinut minte. Le-am zis ca nimeni nu ne-a spus de asta, infirmierele ne-au zis ca scrie pe usa. Era un afis pe usa, dar cine l-a citit? Cum as fi putut sa las copilul singur in patul de adulti, legat la perfuzii, timp de un sfert de ora sa citesc afisul? Nu era mai simplu sa ne spuna? Cred ca toti angajatii din sistemul medical romanesc au uitat verbul A VORBI.
- am citit apoi mai cu atentie ce scria pe usa si m-am amuzat: “Apartinatorilor le este interzis sa stea pe patul pacientului”, adica mamei ii este interzis sa stea pe pat cu copilul? Pai cum se impaca asta cu normele UE care zic (desi nu cred) ca cei mici nu au voie in pat “cu gratii”?
- analizele de scaun pe care le-am dat joi dimineata nu au venit pana am plecat eu din spital. La colega de salon era cat pe ce sa ii piarda proba de scaun, pentru ca nu isi notau imediat numele pe recipient. Colega a dus proba in salon la asistente si acestea au zis “lasati-o acolo pe masa”. Dupa cateva minute a venit cineva si a intrebat: “Cine a lasat o proba de scaun pe masa?”. Cat am stat in spital, la fetita nu i-au recoltat probe din gat si nici nu i-au luat proba de urina (poate au luat la UPU, dar nu stiu).
- baia era mizerabila, dusul ruginit, wc-ul nespalat.
- saloanele murdare pe pereti, cearsafurile aproape rupte.
- nici dracu nu intreba pe nimeni care intra in spital unde se duce. Sotul a intrat de doua ori fara nicio problema, l-a dus doamna liftiera (inchipuiti-va, la criza de personal cu care “se lauda”, au nevoie musai, da’ musai, de o liftiera) frumusel pana la etaj, s-a intalnit cu nenumarate asistente si doctorite, dar nimeni n-a intrebat nimic.
Concluzii:
1. Regret ca am luat decizia de a merge la UPU, trebuia sa ajung la medicul de familie si eventual el sa ma trimita undeva, dar m-am gandit ca de la UPU ma va trimite acasa dupa ce ii face o perfuzie de rehidratare pentru ca auzisem ca este o viroza de genul asta cu varsaturi si diaree si copii se deshidrateaza repede.
2. Am fost de putine ori in spital, dar acum incep sa inteleg ce inseamna risipa in spitale din Romania. Adica se prefera 6 zile de spitalizare in loc de 3 cu tratament la domiciliu.
3. Asa harababura ca in acest spital mai rar, efectiv nu stie stanga ce face dreapta, niciun fel de reguli, haos total. Odios si trist, e un spital pentru copii. Nu am vazut o floricica desenata pe un perete, o jucarie sau macar culori cat de cat vesele pe pereti, o porcarie de institutie comunista.
4. Nu contest calitatea tratamentului, nu sunt medic si nu ma pricep, sunt nemultumita de lipsa de implicare a doctorilor si a asistentelor. Contest atitudinea personalului, aroganta. Am refuzat categoric sa dau “atentii” si sunt convinsa ca asta a fost unul dintre motivele pentru care se purtau atat de arogant unele dintre asistentele, infirmierele si femeile de serviciu.

Stiti cu totii ca am avut mereu diferende cu Alin Tise, presedintele Consiliului Judetean Cluj. Am criticat multe dintre ideile sale, dar am si laudat momentele in care a facut diferenta.

Am fost tot pe drumuri, dar abia azi am aflat ca a fost singurul politician clujean care a luat pozitie impotriva ruperii Mitropoliei Clujului, decizie luata de Sfantul Sinod intru intinarea memoriei Inaltului Bartolomeu.

Si nu numai ca Tise a luat pozitie, comunicate pot da toti politicienii, dar a si facut un mare pas in fata, incepand sa stranga semnaturi.

Poate ca nimanui nu-i va pasa de cele cateva zeci de mii de semnaturi stranse, poate ca decizia asta este ireversibila.

Dar gestul lui Tise e foarte important.

Intr-un oras in care politicienii si notabilitatile au rupt usa Catedralei cand cu trecerea la Cele Sfinte a lui Bartolomeu, iar apoi au tacut malc, in momentul schismei, Alin Tise a dovedit inca o data ca e ferm in ceea ce crede.

AICI despre cum va puteti si voi implica.