Mi-era dor de tine, tara mea!

Ce de rahat suna sa spui asta. Parca mi-ar fi rusine! Parca as incerca un sentiment desuet, de nedezvaluit!

Dar cat imi era de dor de tine, draga Romania! Doar te stiu bine, te-am vazut in cei 32 de ani de viata mai mult decat altii in 50. Saptamana de saptamana, am trecut prin tine, peste tine, pe tine.

Dar ma obisnuisem cu tine, frumoasa mea, asa cum se obisnuiesc sotii dupa o casnicie mai lunga… si uita sa fie recunoscatori.

Mi-ai reamintit azi cat esti de superba. Pe coamele insorite ale Bucovinei, ti-am vazut brazii tragand din pipe ascunse nori mari de fum albicios. Am calcat ierbile reavene de pe dealuri si m-am minunat cat de lenes e cateodata soarele.

Nu suntem la ora de literatura romana, dar nu ma voi opri sa te admir. Si sa imi aduc aminte de tot ce ai tu frumos, chiar si cand frumosul meu li se pare urat altora.

Sa imi aduc aminte de gara din Deda si de tigara incalzita fumata in cocioaba aia de sala de asteptare, sa imi aduc aminte de stelele cusute pe cerul Bargaului, sa imi aduc aminte de mirosul aerului ars din Dobrogea, de trotuarele incinse ale Timisoarei, de calcaiul meu de domnisor care coboara in pantofi nepotriviti Bucegii.

Sa nu uit de pietrele biciuite de apa din Baile Covasna, de lichiorul de menta baut groapa la crasma de la poalele Muntilor Bretcu, de malinii enormi din curtea lui Mahomedanu’, nebunul satului Unirea 2 din judetul Alba, care in fiecare seara vorbeste pe cartela Romtelecom cu Allah.

Nu mi-am scos din minte nici degetele ingropate de nisip ale Navodariului, mirosul de clor din buda hotelului Cocor si micii de langa Ploiesti. Ori durerea de spate de la capalit si gustul Snagovului supt la umbra unui nuc burlac – singurul moment in care mama nu se supara ca fumez.

Lasa, Romanie, ca nu ti-am uitat nici plictiseala din Biblioteca Academiei de la Nasaud si leneveala cu care dadeam paginile inmiresmate de izuri rancede, nici tatele referentei care se visa actrita, desi stia ca va muri ingropata in lipsa de perspective a Nasaudului. 

De ce credeai ca nu voi scoate din sertarul desfatarilor Vulcanii Noroiosi din Berca sau ceasul de seara cand in vama din Giurgiu nimeni nu ne lasa sa trecem pana nu se termina meciul Stelei? Dar cheiul din Constanta putind suav a urina si chistoace ude de ploaie, unde magaoaiele de fier sforaiau manate de cosmaruri?

Parca mai e ceva. E bulevardul Bistritei pe care il apucau pandaliile (si il mai apuca si acuma) la sosirea lunii iunie. E luna in care zecile de tei se umplu de flori ca adolescentii de cosuri, innebunind indragostiti, simpli trecatori sau nebuni deopotriva.

E ceasul zapezii din Faget, zapada sarata, vanturata de frigul mustacios.

Tu ce crezi, Romanie, te superi daca asa te tin eu minte, daca asa te iubesc?

DragDeRomania.ro – poate se naste vreodata un proiect, cine stie?

Eu nu cred in 1 Decembrie. E ziua pusa de altii, de politicieni. Romania nu are aniversare. Cand o sa aiba una intr-o zi, va fi atunci cand tuturor ne va fi draga tara asta.

Citeste cat de draga AICI

fonfoneala, fonfoneli – s.f. Faptul de a (se) fonfoni. Aplicarea de sentimente de dragoste, combinate cu scarpinaturi afectuoase, in zona burtii/cravatei lui Babes (lat. Canis Familiaris Cuminteniae Pamantuluius – spec. Roamantae Stradalae), pana la aparitia unor semne de placere dintre care se remarca: aratarea coltisorului stang, tremuriciul parkinsonian al labutelor, stranutatul

Exact asa arata si acum 22 de ani cand a intrat in clasa.

Era la jumatatea trimestrului 2 in 1990, cand elevii clasei a V-a de la liceul Andrei Muresanu din micutul oras Bistrita abia incepeau sa guste din ceea ce adultii numeau “libertate”: suc de portocale la dozator, sandvisuri cu branza topita la cuptor cu microunde si sos de rosii, revista Salut cu articole infiorator de interesante dintre care se distingea rubrica de sfaturi sexuale unde mereu era cate un sutien de vazut.

Tocmai aflasem ca spaima liceului, domnul Toader de franceza, fugise in Belgia imediat dupa caderea lui Ceausescu, si speram ca n-o sa mai primim alt profesor pana la sfarsitul anului.

Am primit-o pe ea, pe Stela Todea.

A intrat in clasa cu o mina severa. Stia cat de inspaimantati eram de Toader si voia sa profite putin de moment ca sa ne capteze atentia.

“Eu sunt noul vostru profesor de franceza. Ma numesc Stela Todea. O sa va invat o limba minunata, nu trebuie sa va fie frica de franceza, inca limba asta n-a omorat pe nimeni”.

Si-a luat apoi un aer sugubat, a scos 3 monede de 3 lei, le-a pus pe catedra si a zis: “Facem un test, fara note. Primii 3 care vor rezolva repede si corect testul vor primi de la mine cate o placinta cu branza”.

Acuma, dragii mei, poate ca voua nu vi s-ar fi parut o miza prea mare… Dar placintele de la “Andrei” erau senzationale! Mari, pline de branza, crocante, prajite in ulei pana se rumeneau bine, erau deliciul ieftin al unor copii amarati crescuti ani de zile cu banane pe dulap si cu biscuiti Chindia.

Asa a inceput totul. In joaca. Si o joaca a fost pentru mine sa invat limba franceza tot liceul. De la placinte am trecut la “santaje”: cine nu ia medie mare la olimpiada, nu primeste dictionar Larousse.

Stela stia cum sa ma faca sa visez.

Iar o vreme chiar am visat ca o sa ajung si eu dascal.

Stela este pentru mine mereu amintirea calda a dascalului perfect. Cel caruia ii pasa sa fie si parinte, si prieten, si indrumator. Dascalul pasionat care nu sta constipat in fata elevilor, dar care stie sa inghete o sala intreaga cand elevii au dat de gard o teza.

Au trecut 22 de ani de atunci. Stela e la fel, poate cu niste dioptrii mai mari, dar cu ochii la fel de vii.

Mi-e dor de mirosul de tigara si substante din laboratorul de chimie unde Stela se aciua in pauze la “cafei si tighi”, corectandu-mi compunerile, eu, in picioare in mijlocul unei haite vesele de profe galagioase, asteptand smerit sa vad: “E de zece?”

Azi ne-a parvenit de la OHMI certificatul de inregistrare care face din Gimmy o marca comunitara, protejata in toate tarile UE.

E un prilej foarte bun sa va anunt, ca sa nu aflati de la altii, ca negociem intrarea in actionariat a unui important nume din fitnessul european. Inca nu e cazul de anunturi bombastice, eu, personal, nu sunt decis daca acum e momentul sau ar mai trebui sa crestem cu inca macar doua sali.

Time will tell.

Dragos continua proiectele de redesenare a unor branduri cunoscute din Romania.

Sunt doar proiecte, nu implementari. De ce? Fiindca in Romania toate firmele care fac carti de vizita “se stiu” la branding. Si fiindca firmele mari romanesti sunt conduse de oameni fara curaj sau viziune.

Farmec are un management minunat, din pacate pe partea de branding sunt foarte in spatele vremurilor. La design si reputatie ar putea face multe chestii. Daca ar vrea.

Sloganul e al meu. Ma mandrescu cu asta, chiar daca e doar un proiect.

Cititi AICI

Cine crede ca lucrurile s-au linistit in dosarul “Cluj” se inseala amarnic. Procurorii s-au apucat gospodareste de treaba.

Potrivit unor surse, sunt chititi pe “urbanisme”, dar s-r putea sa avem si niste surprizze de proportii. In mod cert, sunt cativa in Cluj care au un morcov foarte mare in fund: niste arhitecti, niste constructori.

In alta ordine de idei, un om de afaceri important si un politician local de prim rang sunt foarte stresati.

Mi s-a cerut ieri sa comentez la un post important de radio daca cred ca DNA Cluj actioneaza la comanda politica.

Mi se pare o tampenie sa afirmi asa ceva. Si, chiar daca ar fi, ca cetatean, mi se rupe: ma bucur ca DNA face putina curatenie.