In fiecare dimineata, imi insurubez cate un cap nou. Ca sa uit ca trece timpul.

Iar fiecare cap are cate o melodie. In capul de azi, am gasit melodia asta.

Nu ma pot obisnui niciodata cu chestia asta: mi-ai spus ca ai luat teapa de la X, ca e un escroc, ca e un mincinos, ca te-a aburit… Si, dupa doua luni, revii in schema si apelezi tot la el.

Cum dracu’ sa te mai cred cand spui ca il dispretuiesti?

Este fascinant acest oras in care teparii reusesc mereu sa-si faca uitate tunurile, este fascinant acest oras in care bunul renume e inutil cand faci business.

Avem un ziar online puternic, auditat SATI, avem un saptamanal puternic, cu 3500 de abonati, auditat BRAT, avem un cotidian mumos, in curs de auditare BRAT, avem un brand de radio ce va aduce inapoi clujenilor pofta de ascultat muzica buna si vorbe traznite.

Sa-i zicem trust, ar fi prea pompos. Sa-i zicem retea.

Si fiindca reteaua tre’ sa poarte un nume, facem o declaratie-angajament: PRESA BUNA.

Ziceti-i miscare de imagine, ziceti-i infumurare (ca, vezi Doamne, numai noi ne consideram Presa Buna).

Nu-i nici una, nici alta,

E intentia noastra de a arata lumii ca cele 4 branduri de media constituie un grup interesant, demn de luat in seama. Reteaua PRESA BUNA si trustul ZIUA de Cluj/NCN/probabil inca un titlu, iata doua consolidari media din care cititorii/advertiserii pot alege.

PS: Ok, m-am scapat: puteti vedea si noul logo al Citynews.

Vedeti, nu ma mai tunsesem de vreo doua luni. Lipsa de timp. Eram de rasul curcilor. Am un par des, o claie ce, daca-i netunsa, ma transforma intr-un fel de billclinton, cu “laterale” de par ca niste aripi de avion.

Petrusca cel cu nasul pe sus mi-a zis de mai multe ori: mai, Liviule, nu te mai duce la fite, hai sa te duc eu in Piata Unirii, in strafunduri, la cei mai simpatici frizeri din centrul Clujului.

E ora 16.16. La stanga, Ioska nr.1 tunde un doctor pensionar. Cam chel pensionarul, dar Ioska nr. 1 are amabilitatea de a-i bibili fiecare firicel de par ramas neindexat. Prin ochelarii sai, grosi cat un ecran de televizor Diamant 222, Ioska nr.1 masoara, priveste, piaptana cu migala. Nu e graba, e abia 16.18.

La dreapta, Ioska nr. 2 are si el treaba: e un profesor la Poli ce n-a mai fost pe la ei de patru ani (inteleg eu din convorbirea in ungureste dintre cei doi frizeri). Acolo e de lucru: profesorul, desi in varsta, are un par alb lucios des. Si vrea sa profite de aceasta sedinta de rasfat: ii cere lui Ioska nr. 2 sa-l pieptene, sa-l tunda, sa-l spele, sa mai revina putin cu foarfeca pe niste detalii, sa-l frictioneze, sa-l maseze.

Nu-i graba. E 16.26, desi, sa ma trazneasca, la modul la care fiecare dintre ei se ocupa de cate un fir de par pe minut, mi s-a parut ca au trecut veacuri.

E ceva bland in atmosfera invechita a salonului: un ficus homosexual atarna pervers peste o scrumiera, soba de teracota hiberneaza suparata, parca si cele 3 surori porno din Libertatea nu mai au chef sa stea in tatele goale si s-ar baga in pat.

Nu-i graba, e 16.35.

Asteptam. Asteptam lafaiti pe bancheta din vinil de cefere, astept plictisit si fac si o magarie: zgalm scociul ce lipeste o taietura de cutit si rad de bucurie ca n-o sa se prinda nimeni cine a facut prostia.

E 16.38, am ajuns pe scaun. Pierdut vreau, apoi sa-mi taie lateralele, sa ma faca un pic cu foarfeca aia de-i zice ca fileaza, sa ma spele si musaaai sa ma faca cu lotiune din aia nemteasca cu care l-a frectionat pe musteriul de dinainte. O singura chestie il rog: sa nu ne tina mult. Ca ne grabim.

Pe Ioska nr. 1 il doare la patina de graba mea. A mai vazut din astia ca mine, pezevenghi de moda noua, grabiti si zgubilitici.

Dupa vreo dooj de minute, il intreb daca sunt gata (desi nu eram, era evident).

- Aveti rabdare, mai intai sa terminam “fazonul”.

Dupa cum im pretzalea cascheta, m-am gandit ca “fazonul” tre’ sa fie asa, ancadramentul general, adicatelea ca ma frecase cu masina nr. 8, nr. 6, pe la urechi cu nr. 5, cu foarfeca mica, cu piaptanul de plastic maron, cu briciul, cu foarfeca de perciuni.

Neee, nu asta era.

In fine, nici acum nu stiu ce e ala “fazonul”. O fi ca mizanplasul din chelnerit.

La urma, mi-a luat floaca de par la “filat”. Si da-i si tunde, si tunde si da-i, in maxim 40 de secunde, eram umplut de par.

Impasibil, m-a invitat sa ma plec de spate spre chiuveta si mi-a umplut ceafa de apa calduta, turnand peste scalp cel mai frumos amestec de apa cu sampon de mar pe care l-am simtit in ultimii cinci ani. Nici Farmec nu mai produce asa sampon, va zic eu! Ce coenizma Q10, ce extract de fibra de puta de furnica, apica cu mar! Vis!

Mi-am adus aminte de toate sambetele si de toate bretoanele copilariei!

Iar, la final, (sancta simplicitas! uitasem ca am comandat si desert), m-a asezat cu gentilete intr-o pozitie comoda si m-a masat cu o super solutie secreta de frictionat creierii oropsiti.

Poate ca vi se pare ca fac misto, poate ca vi se pare “sweet”, la dracu’, a fost super!

V-am mai zis eu si-n alte dati, dragii mei: traim intr-o lume de 69, gel-dus si cum sa slabim in 4,3 pasi.

La naiba! Mai futeti-va si-n sfanta pozitie a misionarului, mai spalati-va si cu sapun de casa, mai mancati si o slana cu usturoi, cu pita si cu iaurt.

Mi-era dor de Clujul asta. Ioska si Ioska ar trebui sa fie cetateni de onoare ai orasului. Fiindca isi fac meseria cu drag si cu demnitate.

In Romania, vorbitul de-a lela e sport national: dupa parerea romanilor, ziaristii-s niste jeguri, politisitii niste prostovani, medicii niste spagari, profesorii niste coropisnite ce papa din bugetul statului, functionarii niste infecti.

N-am auzit in viata mea un om simplu sa-i injure pe tamplari, pe portari, pe mecanicii auto.

Cand mai injurati politisti, faceti-o dupa ce dati o raita intr-o sectie de politie. Mergeti va rog sa vedeti cum arata una, faceti si voi o zi de ture cu ei si o noapte de rond, de asemenea. Mergeti sa vedeti in ce conditii precare isi face treaba un judiciarist, va rog din suflet sa petreceti o zi de munca in fauna Cercetarilor Penale. Poate ii prindeti si pe cei de la Investigarea Fraudelor, sa va zica ei ce trebuie sa faca niste politisti in ziua de azi ca sa-si poata indeplini civilizat datoria.

Uscaturi sunt peste tot. Ziaristi prostalai, politisti militieni, doctori fara suflet, profesori bolnavi psihic.

Dar nu mai generalizati.

Politia Romana este, cetatene, primul tau scut, mai vizibil sau mai ascuns. In zeci de feluri, cu rondurile lor, dosarele lor, actiunile lor, politistii ne apara, ne aduc siguranta, cata siguranta se poate crea cu salarii de trei parale si dotari asijderea.

In 2011, politistii romani alearga dupa infractori in Dacii fara servo, fac ronduri cu precautie sa nu li se termine benzina, isi cumpara singuri de la Diverta pixuri si hartie ca sa mai aiba pe ce scrie rapoarte, fac munca de informatii pe computere de pe vremea lui Pazvante, vin la munca primind salarii de toata jena.

In 2011, demnitatea umana a politistilor e in drum spre Reanimare, dar nu se stie daca mai apuca sa respire pana la Spitalul Recunostintei pe care noi, cei ce injuram mereu totul, le-o aratam tot mai rar.

M-am straduit sa asigur conditii, in conditiile in care criza rontaie din jugulara presei locale.

Pacat ca s-a ajuns aici. Cand ziaristii ameninta, nu mai e nimic de facut.

Desi anul asta am facut doua mari petreceri cu cele mai mari formatii din lume care incep cu litera A – Azur si Aironmeidan – tot nu a fost bine.

Ma voi conforma, ce sa fac, dar sa stiti, dragi salariati, nu puteti voi bea, cat pot eu penaliza!

De accidentul fetei care si-a fracturat o vertebra la concursul Red Bull Flugtag fiindca organizatorii si-au bagat picioarele in organizare, nu aveti cum sa cititi, fiindca presa a tratat langalanga acest subiect, ca sa nu-si piarda publicitatea.

Macar cititi aici ce pisicherii mai face Red Bull prin magazinele mari. Vineri seara, am calcat dupa mai bine de doi ani, in tristetea de la Billa. Jale! Doi paznici morti de somn si de batranete, cinci clienti care cautau bautura si trei doamne la casa.

- Ia, uite, frate!, imi zice un amic, Red Bull a ajuns mai ieftin ca Burn.

- Nu cred, zic, si raman uimit. Asa era.

Stateam doi barbati prosti si ne uitam fix la pret. Noroc cu Cristina: ma, miopilor, nu vedeti ce pervers e pus adevaratul pret pentru o cutie de suc?

Intr-adevar, pretul unei cutii era frumos aruncat in stanga etichetei, iar un tehnoredactor maiestru, la indicatiile rechinilor de la listarea produselor, asezase pretul “la oferta” ca si cum ar fi fost cel normal.

Si-apoi se mira key account-ii ca le scad vanzarile.