O idee care sa scoata cat mai multi clujeni din casa.

Ofer un mare premiu pentru asta. Si stiti ca ma tin de cuvant. Scrieti-mi aici sau pe mail, nu ma intereseaza ca o sa vada toti, dar tineti minte: vreau o idee care sa ii faca pe clujeni sa iasa din casa in strada si sa isi descopere Clujul.

Am calcat pragul unui Decathlon prin 2001,  la Paris.

Au trecut aproape zece ani pana sa ma bucur ca Decathlon apare si in orasul meu.

Fac reclama pe fata, reclama gratuita: mergeti la Polus si vedeti ce magazin minunat au deschisara baietii. Preturile sunt cu 30-40 la suta mai mici decat cele cu care erati obisnuiti. Cat despre varietate, sa se ascunda Intersport si Hervis!

Abia astept sa vad cum vor reactiona cele doua nume amintite! Nu de alta, dar poate isi vor imbunatati serviciile!  Cat tupeu am vazut la Hervis pana acum, atata amabilitate la Decathlon. Recent, am facut un cadou finei mele – o pereche de umblatori adevarati. Am stat cinci minute pana a catadicsit o pisi sa-si termine povestile cu o “pretina” si sa ma lamureasca si pe mine cu ce era de lamurit.

Fiindca a mai aplicat aceeasi reteta si acum sase ani: discursul ultranationalist. Picat in sondaje, lui Sarkozy nu i-a pasat niciodata de imaginea sa publica. Adica i-a pasat, dar a facut ce a vrut: caci Sarkozy are medicamentul perfect pentru a se revigora – actiuni concrete impotriva “nefrancezilor”.

Sa fim seriosi: cine a calatorit in Franta si a vazut mai mult decat magnoliile inflorite din Montmartre, stie ca tara asta prietenoasa e plina de extremisti, xenofobi si rasisti.

Francezii s-au folosit de maghrebieni prin ’60, cand niciunul dintre ei nu avea chef sa asude la constructia autostrazilor. Cand si-au dat seama (prin ’80), ca “ciorile” (aud termenul asta in case respectabile din Franta) s-au puit in numar ingrijorator, abia de bagau in seama fenomenul.

In ’90 insa, “ciorile” erau atat de numeroase incat obtinerea unor drepturi depline a venit de la sine. Eram copil de clasa a noua la cursuri la Nantes cand vedeam cat de jenati erau profesorii: ne povesteau si atunci ca algerienii, marocanii, tunisienii, bref, “ciorile”, au primit aceste drepturi cu frustrare si se foloseau de ele cu frustrare. Drept e ca mie mi se parea incredibil la acea vreme, crescut fiind in rigorile scolii romanesti, sa vad “ciori” cu picioarele pe masa, vorbind la mobil in timpul orei.

Imaginati-va cum se uitau ceilalti copii la asta, imaginati-va sentimentele francezilor la scara mare.

Au dezvoltat o ura imensa. Cu trecutul nu mai au cum sa se rafuiasca, dar cu prezentul, da. Cu toate macaielile opozitiei, cu toata iritarea presei care il critica pe Sarkozy non-stop, francezii apreciaza orice actiune menita sa le racoreasca si lor frustrarile.

N-o fi politically corect ce scriu eu in acest post, dar realitatile astea sunt.

Iar francezii sunt foarte bine antrenati in rasism. Puteau sa creada ca-i un accident cu maghrebienii si ar fi inghitit mai usor zece ani de tiganeala exportata spre ei. Dar au recentul exemplu al Germaniei, unde s-au culcusit deja bine merci doua milioane de turci: musteste Munchenul de kebabarii.

Stateam pe o terasa in octombrie anul trecut si beam o cafea chiar langa cimitirul din Pere La Chaise. E adevarat. “Ciorile” sunt peste tot, o freaca pe somaj sau ajutor, isi plimba copiii toata ziua prin Paris, in timp ce francezii lucreaza de dimineata pana seara. Normal ca-i apuca pandaliile, normal ca li se umple ratiunea de ura.

De-aia zic. Sarkozy face ce trebuie. Se pregateste pentru un nou mandat. Pana in 2012, are timp berechet sa scoata si “ciorile” noastre din Franta, ba chiar sa mai faca si o excursie scumpa in Barbados, alaturi de prietenii sai miliardari. Poporul o sa il tina minte si  o sa il voteze din nou.

PS: Ce cred eu? Eu cred ca politicienii romani mananca rahat si ca ar fi trebuit sa ii apere pe tigani din tot sufletul. Tiganii romani sunt cetateni romani, tiganii romani sunt cetateni europeni. Ca sunt nespalati si hoti, asta e o problema de-a noastra, nerezolvata si de noi. Dar ei sunt in primul rand cetateni romani. Uite, cu acest punct de vedere sunt de acord.

Oare cum o fi sa stai intr-un birou cu aer conditionat si sa dai o lege proasta care sa afecteze milioane de oameni? Sa o citesti in graba, sa ii mai intrebi pe juristi inca o data daca e legal acoperitoare si, pisandu-te pe consecinte, sa o activezi?

Nu zic ca e rau sa asezi banii proveniti din drepturi de autor intr-un cadru mai transparent din punct de vedere fiscal. Dar sa arunci in piata publica o lege proasta, plina de inadvertente, la care sa adaugi norme de aplicare si mai confuze, mi se pare o crima. Sa pui oamenii sa stea la coada la 3 ghisee in 3 institutii diferite ca sa plateasca niste bani (interesul statului), mi se pare sfidator.

Cine ne guverneaza, fratilor? Oameni responsabili sau niste neica-nimeni? Ca nu mai inteleg.

Asa o sa disciplineze Puterea mediul de afaceri, asa vom combate evaziunea fiscala?

I-aud pe guvernanti: ce facem noi acum e un moment istoric – incercam sa innalbim procedurile “la negru”, normal ca sunt isterici cei ce nu au respectat legea, cei ce s-au fofilat pe langa ea, zic ei.

Asa e, zic si eu, nu-i rau ca se incearca acest lucru: romanii n-au purtat in viata lor grija chitantelor pentru cheltuieli, li s-a rupt in cot de plata la timp a impozitelor. Dar acest demers bun este stricat de lipsa de inteligenta cu care s-au pus in aplicare proiectele. Forfetarul, marirea intempestiva a TVA, scaderea numarului de bugetari – am asistat in 2 ani la masuri proaste, inutile, devastatoare sau prea tarziu luate, dupa caz.

In toata tara, s-a dat drumul la Concursul National de Raportare al Sumelor Recuperate de la Contribuabili Persoane Fizice si Juridice. Directiile de Finante, ca la o Olimpiada a Recuperarilor, calaresc pe pista crizei contribuabilii dand bice tuturor, la randul lor fiind biciuiti “de la Bucuresti” sau de catre Curtea de Conturi.

E o relatie stranie intre angajatul de la Finante si patronul mic sau mijlociu: daca nu ar fi criza, am putea chiar sa aplaudam felul in care acesti oameni incearca sa conlucreze. Cel de la Finante stie ca e criza, e si el om, intelege si vede pe propriul buzunar ca banii nu se misca in mediul economic. Patronul mic sau mijlociu stie ca cel de la Finante nu-i caine si ca trebuie sa isi faca datoria, de vreme ce sefii mari preseaza si preseaza si preseaza.

Fiecare din cei doi intelege situatia, doar ca nu-i scapare din ea. Statul, ca un Dumnezeu fiscal cu burta zornaind a monede, are nevoie de bani constant, dar nu face nimic ca sa desteleneasca blocajul.

Cat va mai putea merge calul daca jocheul il infraneaza smucindu-i capul si-l accelereaza biciuindu-l necontenit?

I-aud si pe ceilalti: sa facem greva fiscala. Cum, oameni buni, ca noi nu suntem in stare nici sa cantam imnul Romaniei cap-coada pe stadioane?! Romanii nu stiu ce inseamna solidaritate. Se declara greva generala in randul profesorimii, o treime din ea o boicoteaza: le e frica, li se rupe sau nu au chef. Se decid ministrii sa lucreze fara vacanta, caca maca, Videanu nu poate participa, ca-i in concediu. Se trag clopotele milei pentru a-i ajuta pe sinistratii inundatiilor, romanii aduc de-acasa baterii uscate, papuci roz, borcane de compot de prune si carti de matematica.

De astazi, anunt oficial ca imi schimb statutul: ma transform din Persoana Fizica in Persoana Psihica. Daca o iau razna, un pumn de Xanax se va gasi si pentru mine.

Ce vi se pare mai naspa:

- faptul ca ziarul Adevarul face gargara revoltata scuipind pe ziaristii plecati in Noua Zeelanda cu Rosia Montana Gold Corporation?

sau ca…

- ziarul Adevarul cara in fiecare an cei mai influenti directori de marketing sau sefi de agentii de publicitate din Romania in cele mai exotice si scumpe destinatii ale lumii?

M-am saturat ca cel mai frumos ziar al Romaniei sa fie condus de un chel libidinos ce-si varsa frustrarile in politica editoriala.