Mar
16
Daaaa, sunt convins ca iar o sara de fund in sus o gramada de oameni!
Dar asta nu sa ma impiedice sa imi spun parerea: daca breasla jurnalistilor este astazi divizata si rarita ca un pulovar vechi de mohair e si datorita orgoliilor acestora.
Conflictele dintre generatia de azi cu cea de acum cinci ani si cu cea de acum zece ani sunt incalzite de invidia otravita, de lipsa de colegialitate, de suficienta deloc afisata, ci bine impregnata in creieri.
Cei porniti la drum acum zece ani s-ar astepta la maiestre si continue adulatii, de parca ei ar fi inventat presa. Sunt oameni cu rutina din cea buna in ei, dar destul de neadaptati. Oameni care nu mai au chef sa imparta, oameni care nu au stiut sa echilibreze viata profesionala cu cea intima (ei zic ca au lucrat in vremuri grele, da, asa si era). Lor le lipseste pasiunea de a mai lucra, li s-a evaporat tremurul. Sa vibrezi pentru un subiect – iata lucrul pe care nu-l mai gasim decat in putine cazuri in randul jurnalistilor de aceasta “varsta”.
Pentru a oglindi o exceptie, o sa dau exemplul lor, al fratilor Soica, fiindca pe ambii i-am cunoscut la inceputul carierei lor. Si pe ambii ii admir. Sunt exemplul meu preferat si, cand ii mai povestesc sotiei cate ceva din anii aia, nu incetez sa ii asemuiesc cu niste caini.
Horea Soica este ogarul. De unsprezece ani il stiu si face la fel. Cand tu trezesti dimineata cu ochii carpiti de somn, el e la Nicula sau in Botiza sau la Carei. Ii ingheata urechile de frig, desi n-a dormit mai deloc.
Nu stiti ce grea e munca de reporter de teren. Cat de mult iti roade oasele. Cu toate astea, Horea e mereu in alergare, mereu unde se intampla lucruri, mereu unde este trimis. Cu pulovarul lui gri si urechile-i rosii, nu a renuntat niciodata in unsprezece ani la munca de teren, desi ar fi un foarte bun redactor-sef pentru departamentul de stiri al unei televiziuni.
Cand cu explozia de pe strada Paris, Antena 1 a intrat mai repede in direct, chestie de noroc. Nu vreau sa fac misto de corespondenta de la Cluj din acea noapte, dar pur si simplu nu reusea sa transmita nicio informatie. Omul din studio ii servea intrebari la fileu, doar-doar o sa mai scoata ceva de la ea.
Horea a intrat cu sapte-opt minute a tarziu. Era deja in subiect, in transa, stia tot, avea detalii, discutase cu responsabili, a turuit zece minute in continuu.
Mihai Soica e cainele lup. Si el face teren, dar, spre deosebire de fratele lui, Mihai Cauta urme. Contestat, enervant, Mihai se plimba prin oras sau in afara lui si cauta. Cauta oameni, cauta informatii, cauta fapte. Este singurul jurnalist de investigatii experimentat din Cluj. Poate nu-ti place de moaca lui, poate ca ai si tu o parere despre articolul X, poate ca “securistii, procurorii sau masonii” ii dau informatii, poate ca e controversat, dar Mihai este cel care a semnat in ultimii zece ani cele mai aspre anchete din orasul acesta.
Si a ramas cu reputatia intacta. Stiti doar, in orasul acesta, atunci cand publici o ancheta, cu totii se intreaba: oare cine n-a platit?
La Mihai, aidoma unui caine lup, e de remarcat vibratia. Mihai inca vibreaza cand da cate o lovitura de presa. Se perpeleste, si-o pregateste minutios de zici ca stie dinainte numerele de la extragerea loto si se teme sa nu i le furi, mosmondeste textul inainte de publicare pentru ca nu cumva sa aiba vreo gaura: sa se inteleaga repede si clar despre ce e vorba, textul sa fie fatal ca stricnina, sa omoare indoiala.
Cei porniti acum cinci ani la drum isi sunt deja atat de suficienti incat cu greu mai poti sa incerci sa ai o discutie profesionala cu ei: par sa stie “din start” cine e prost, cine e bun, ce e ala reportaj, care e hot. Mergand pe filosofia lui “las’ ca stiu eu”, au ajuns niste jurnalisti frustrati (luati-o in nuanta normala) si putini mai sunt, e parerea mea, aceia care cu adevarat pot sa se reinventeze. Ce te faci daca nu mai poti fi redactor-sef, iti pica tresele sa redevii reporter? Ce te faci daca ai avut mereu ghinionul sa ai sefi nesimtiti, inseamna ca renunti la lupta si la jurnalism?
Aici admiratia mea se indreapta spre Andi Daiszler, Luminita Silea, Kristina Restea, Cosmina Fernoaga, Radu Neag. As putea sa vi-i “toc” pe fiecare, caci fiecare are o poveste interesanta. Daca ar fi sa ii uniformizez ca perceptie, as spune ca, in ciuda varstei lor, s-au pastrat nepervertiti, seriosi si creativi.
M-am luat cu vorba si am uitat sa vorbesc despre mentalitatea care a stricat breasla ziaristilor clujeni. Era totusi nevoie sa ma pierd un pic in balariile unor consideratii. Ca sa intelegeti mai bine.
Aseara, pe chatul paginii de Facebook a Servus_cluj, cel care se ocupa de pagina fanilor a intrat accidental in vorba cu o “mare” jurnalista de la Ziua de Cluj. Baiatul facuse o invitatie la concertul Pasarea Colibri tuturor fanilor paginii, inclusiv ei, care era deja fan. Mi-a povestit aseara Andrei despre refuzul ziaristei: “Ma, Liviu, da’ orgoliosi mai sunteti voi, ziaristii. Stii ce mi-a zis? Cum, tu nu stii cine sunt eu? I-am zis: Nu. Scuze, ar trebui?! Zice: Pai, sunt ziarista la Ziua de Cluj. Si noi nu participam la evenimente promovate de alte ziare“. I-am replicat: “Dar de ce nu vii TU, nu ZIARISTA din tine la spectacol, daca iti place?”.
Despre mentalitatea asta vorbeam.
Si continuam.
Mihai Soica (Evenimentul Zilei) a lucrat impreuna cu Tudor Ravoiu (Citynews) la materialul cu Petru Calian. L-au dat PRIMII. De la munca lor a inceput tot tavalugul media. Ce s-a intamplat a doua zi? Breasla a reactionat, asa cum face de obicei in Cluj-Napoca. In loc sa citeze una dintre publicatii, ziaristii s-au dus repede la dosar si s-au “reinformat” asupra “spetei”. Ca sa nu mai fie nevoiti sa admita ca au pierdut startul.
O alta felie de mentalitate proasta.
Foaia Transilvana a publicat de-a lungul vremii multe texte importante, dure, de impact. Nimeni, dar NIMENI (sa imi fie si mie rusine!), nu s-a straduit sa mareasca bulgarul lor jurnalistic! De ce? “Noi nu preluam materiale din ziarul lui Danciu!” , “Noi nu preluam materiale de la oamenii lui Alexa!”, “Noi nu preluam materiale de la Monitorul de Cluj, ca e al portocaliilor”, “Noi nu preluam exclusivitatea aia tare de la Ziua de Cluj”, “Noi nu citim editorialele lui Calian, ca-s publicate in ziarul mortilor”.
Ne-am otravit mintile cu invidii, ne-am sufocat de prejudecati, ne-am scuipat cu saliva vascoasa a suficientei, ne-am zbierat cu vocile ridicate ce ascundeau nestiinta.
De aceea parem slabi ca breasla. De aceea mai marii zilei nu pretuiesc presa. De aceea cititorii se uita chindoras la noi: daca si noi, ziaristii, am ajuns sa ne injuram prin ziare, atunci e data dracului toata treaba.
Ignorati fata lui Daiszler, a lui Neag, a lui Soica, a lui Alexandra Pacurar, ignorati-l pe Alexa, stergeti-l pe Sutea sau Rares Bogdan, opriti-va din eterna incercare de a-l da jos pe Couti, priviti-va fara nume, priviti in jur.
Si o sa vedeti ca suntem tot mai singuri. Si tot mai putini.
Breasla jurnalistilor n-are avatar. In corpul lui, nu-ncap atatea pareri si orgolii.
Comments
15 Responses to “Mentalitatea care a stricat breasla jurnalistilor clujeni”
Leave a Reply
http://www.zoso.ro/2010/03/o-aveam-si-eu.html
cine citeaza sursa e prost!!!
Sunt perfect de acord cu tine. Multi dintre jurnalisti au devenit tributari cliseelor si orgoliilor personale. Nu doar cei vechi , ci si noua generatie. Politica editoriala. Jurnalistii nu iau decizii doar ei, de capul lor, ci se mai intampla ca asta sa fie practica in redactiile respective. Si cred ca toata lumea are de pierdut, cititori sau oameni de presa.
dar sa stii ca e chiar faina radiografia breslei… si tind sa iti dau mare dreptate.
eu am ajuns sa definesc ziaristii clujeni ca fiind cei care, atunci cand se intra la un eveniment, ajung primii langa bufet, indiferent daca acolo sunt napolitane sau delicatese… probabil ca lucrurile s-or mai fi schimbat intre timp
Liviu ma bucara textul tau. Ceea ce spui m-a facut in 2006 sa plec din presa si sa pornesc pe un alt drum. Adevarul trist este ca lucrurile au stat intotdeauna la fel. Orgoliile nemasurate si mai ales nejustificate ale 95% din colegii de breasla m-au facut sa ma simt izolat, chiar daca lucrul asta nu l-am exteriorizat. La inceput am incercat sa discut cu ei, sa-i fac sa se schimbe. Am constatat ca tot efortul era in zadar. I-am lasat in pace si doar uneori la sedinte de redactie le aduceam aminte ca merg pe un drum gresit. Am ales atunci ca pe cei tineri sa-i formez altfel si in parte am reusit. Dar din pacate, am vazut ca modelele negative erau mai atractive. Si atunci am ales sa plec…
@zoso cine recunoaste ca a pierdut un subiect, il pune pe youtube si il da ca sursa
chestia cu preluarea materialelor, cu sau fara mentionarea sursei, nu e jurnalism. E ca si cu formatiile de duzina care canta prin restaurante, care, in lipsa unui repertoriu propriu, canta hiturile unor artisti celebri. Preluarea materialelor sau marirea bulgarelui nu au nimic in comun cu competitia
is curios de ce la unele subiecte nu comenteaza nimeni la tine pe blog. is unele care ii fac sa sara in sus, altele nu
Buna, Liviu
Text excelent si foarte adevarat din pacate. Daca nu strangem randurile acum, avem toate sansele sa ne ducem dracului cu totii. si sa ramana eventual un ziar al mortilor unguri si un ziar al mortilor romani ca inainte de 89. Ca si o curiozitate personala, avand in vedere faptul ca am incercat sa fim cat mai deschisi cu privire la parteneriate, cine Dumnezeu de la noi putea sa spuna asemenea prostii, ca noi nu sustinem evenimente promovate de alte ziare? Am exemple de la targul Ileana Cosanzeana, facut chiar de tine, si pana la evenimente facute de Florin cu asigurarile sau chiar de Cotoc cu vacantele, fara a avea o simpatie pentru ultimul, dar intelegandu-i efortul plus parteneriate cu toate televiziunile atunci cand s-au lansat sau relansat. Cine vorbeste in numele Ziua de Cluj fara sa cunoasca realitatile sau istoria e sau un tampit sau o cretina. Nici nu ma intereseaza sa stiu cine e fiindca as fi tentat sa il arunc imediat peste bord si e pacat ca e crzia si suntem si in Postul mare. Excelent textul! Baga mare!
in filmul The truth and only the truth (vi-l recomand) exista o fraza: nu se stie cum, la un moment dat, presa s-a transformat in dragon din cavaler [calare] pe cal alb. poate la ei nu se stie cum, dar la noi se stie. din momentul in care ziaristul a intrat la material ca ziarist si a iesit de acolo ca agent de marketing (samd). in rest: Couti este sindicalist, nu jurnalist (asa, ca sa stringem rindurile) si absolut nimeni nu l-a dat jos, din 2004 incoace, desi s-a plins tot timpul ca va fi dat jos (chiar si-a nominalizat uzurpatorii); Mihai Soica… parerea mea despre el ai cenzurat-o in plina “campanie” cu “curvele”. Desi nu injuram, nu ponegream ci doar ziceam ca materialul seamana cu reclama la Dove: de banii astia imi puteam lua mai multe sapunuri, poate chiar doua; mai tzii minte, nu?: mai multzi politicieni PD-L, printre care “cutare” si “cutare” – pe romaneste, doi). si cum l-am avut pe Mihai la EvZ de Transilvania ii stiu ce-i poate pielea de jurnalist de diversiune. Ca, pina la investigatzie… e cale extrem de lunga.
Nothing but the truth. asa se numea filmul.
@ Rares Bogdan : Imi cer scuze ca trebuie sa iti spun lucrul asta, dar mentalitatea de cea mai buna echipa din presa clujeana/romaneasca/inter-galactica unde credeai ca va duce? … Daca ne calcam cu bunastiinta modestia in picioare, de ce ne miram ca nu mai exista?
Ziarista respectiva, iti spun eu cum o cheama daca chiar vrei sa stii, asa a fost crescuta, Rares, cu mentalitatea inventata in propria ograda … Din moment ce face parte din “cea mai buna echipa din presa clujeana”, nu ar fi normal ca toata lumea sa stie cine e EA?
@ Liviu Alexa : textul intr-adevar loveste bine, dar nu stiu exact daca acolo unde trebuie. Inca o data iti spun ca ma simt flatat ca m-ai mentionat alaturi de unele nume grele ale presei clujene, insa trebuie sa-ti readuc aminte de un post aparut taman pe blogul tau si sa-ti redau un citat din tine : “Conflictele dintre generatia de azi cu cea de acum cinci ani si cu cea de acum zece ani sunt incalzite de invidia otravita, de lipsa de colegialitate, de suficienta deloc afisata, ci bine impregnata in creieri.”
Postul are legatura cu numele lui Tiberiu Hrihorciuc si prezinta reactia pe care ai avut-o la vremea respectiva.
Cu toata stima iti spun … schimbarea pe care ai vrea si tu sa o vezi porneste din tine … Andi Daiszler
@ Andi – faptul ca admir caracterul tau nu inseamna ca tu nu esti tributar acelorasi defecte din fraza. sau eu. si eu gresesc. in privinta lui hrihorciuc, te rog eu, nu iti da cu parerea fara sa stii despre ce e vorba (un mic defect de-al tau). atata vreme cat un om care nu a dat mana cu mine in viata lui isi permite sa lanseze dume fara baza, permite-mi, in genunchi te rog, sa vorbesc cum vreau.
@ si inca ceva: acest text dovedeste clar ca si eu ma simt vinovat de mentalitatea asta.
Domnule, ma provoci… De fapt, ai facut-o deja. Din motive, cel mai probabil, similare, eu am scris altceva:
‘Distinsi jurnalisti-modele” pentru tinerii care aleg presa,
Mult prea grabiti sa analizati si sa criticati grozaviile de fiecare zi ale politicienilor, v-ati pierdut abilitatile de selectie a informatiilor reale. Asadar, cum sita nu va mai functioneaza, confundati valoarea de informatie inexistenta a unor platitudini, dintre acelea pe care le scrieti si le publicati in fiecare zi, cu subiecte de interes public.
Pe de alta parte, stiu ca publicul clujean este unul aparte, care se caracterizeaza in principal prin pasivitate, prin absenta si printr-o indiferenta bizara fata de ceea ce se intampla sub ochiul lui. Bine, bine… Scuza asta se accepta. Dar atat!
In loc sa acuzati clujenii ca asa si pe dincolo, ar fi mai eficient daca domniile voastre s-ar uita in propria ograda: trebuie sa recunoasteti ca nu mai aveti niciun chef sa fiti interesanti, nici pentru ei si nici macar pentru dumneavoastra. Sunteti mult prea blazati, mult prea defazati cu politica dumneavoastra de unica folosinta ca sa mai scrieti ceva care sa contina sambure de “newsworthiness”.
Ce pot sa spun? Doar “Bravo, fratilor!”. Adica… dupa ce ca noi le platim politicienilor (si eu, anul trecut, anul asta nu) si salarii, si chirii in Bucuresti, si SPP-isti care trebuie sa aiba grija nu doar de fundurile lor grase, ba chiar si de matele lor etc, le mai facem si reclama pe moca! E… bine…!
Oare chiar ati uitat cu totii cum e sa visati cu spiritul deschis la o presa independenta politic? Chiar nu va mai aduceti aminte cum era sa sa va inchipuiti ca sunteti fie Bob Woodward, fie Carl Bernstein (fie ambii la un loc) de la Washington Post, si erati in plina cautare a unui Watergate suta la suta romanesc?
Ati uitat cand v-ati jurat, in fata unei oglinzi, cu mana pe primul articol care v-a fost publicat, ca nu o sa scrieti niciodata un text daca nu aveti nimic de transmis, ca nu o sa indrugati in veci verzi si uscate doar de dragul de a scrie sau ca nu o sa semnati nimic cu numele vostru la comanda?
Chiar v-ati sters din memorie ce ati trait la inceputul anilor ‘90, cand presa a explodat cu fel de fel de anchete si investigatii, ca deh, era timpul lor? Chiar atat de mult a trecut de atunci si v-ati plafonat intr-un asa hal incat va repetati? Caci asta tot faceti de cam 15 ani: va autoplagiati.
Ba mai mult de atat: desi presa nu este o meserie, ati avut voi grija sa o decadeti din calitatea de profesiune. Nu, asta nu e tot. Ati luat “a patra putere in stat”, ati aruncat-o in strada si ati inceput sa o calcati in picioare, pe sistemul “eu te-am facut, eu te omor”. V-ati batut si va bateti joc de presa intr-un asa hal incat ati reusit performanta sa o aduceti la conditia ingrata de job “nine to five”.
… desi tot voi sunteti aia care ati convins romanii ca au motive sa se increada in presa prin cheful, dezinvoltura, umorul negru si stilul prospat si corect gramatical de dupa lovilutie. Luati orice ziar din 1991, 1992 sau 1993 si cititi-l. Sau mai bine nu. Caci o sa va fie rusine pana si voua. Iar rusinea o sa va umple intr-atat de mult, incat o s-o plangeti. Desi… stiu tonomatele ce-i rusinea?
Da, ati citit corect: to-no-ma-te. De ce sa ne invartim in jurul cozii cand asta sunteti? Chiar daca nu ati fi, din pacate este singura concluzie pe care pot s-o trag de fiecare data cand va citesc. Ce e si mai trist e ca v-ati vandut pe ceva ce nu exista… Ihi. Banii nu exista. “Money comes and goes”, cum spune englezul, fara sa ramana vreodata la voi.
Oricum, cel mai probabil, imi pierd timpul si fac apel la ceva ce cu siguranta nu mai aveti daca ati ajuns in halul in care sunteti acum. Sau mai aveti cumva constiinta? Neah… Imposibil.
Site-urile de job-uri din Cluj Napoca promoveaza fara nici cel mai mic stres anunturile de tip “videochat” si “hostess”. Si nu oricum, ci in mod “legal”. Abonamentul RATUC, pret integral, este de 95 de lei. Aproape 100 de lei pentru transport in comun cu autobuze care scartaie la orice curba si care mai au putin si se dezintegreaza in timpul mersului. Si aveti pretentia sa existe consumatori de presa clujeana cand ea va sa zica ca nu exista pentru ca nici voi, la fel ca publicul care va ignora, habar n-aveti pe ce lume traiti…
Daca mai vreti subiecte, va mai dau. Eu nu duc lipsa de imaginatie, doar de job.
Cu respect pentru cine ati fost odata,
Ina Martod’.
M-am enervat intr-un asa hal incat am trimis asta in toate directiile posibile. Chiar si la Citynews.ro. Vrei sa razi? Uite raspuns…
‘Am primit consideratiile dumneavoastra. Avand in vedere ca sunteti atat de
dezamagita de stirile “neinteresante” pe care le publicam, puteti oricand
sa va indreptati spre alte publicatii, care sa se plieze mai bine pe
nevoile pe care le aveti.
Noi ne vom face munca mai departe pentru cei
20.000 de cititori unici care au ales sa ne citeasca in fiecare zi si
pentru cei peste 2.000 de clujeni (abonati) care au ales sa se informeze
in fiecare saptamana din Mesagerul de Cluj.’.
M-am amuzat, dar am zis sa ma explic: ‘M-ati inteles gresit, din pacate. Consideratiile mele sunt generale, pentru toata presa clujeana. Iar daca ati fi citit in calitate de ziarist si nu de femeie, nu ati fi sarit imediat sa-mi demonstrati contrariul, prin cifre, care n-au nimic de-a face cu calitatea, ci cu oferta saraca de pe piata.
Sa inteleg ca sunteti multumita de regresul presei? In contextul in care, inainte de orice altceva, imi recomandati alternative, cam asta ar fi concluzia ironica. Mai explic o data: ati luat-o personal. Or nu asta era directia. Nu uitati ca intotdeauna este loc de mai bine, nu neaparat de altceva.
Un weekend placut,
Ina Martod’.
Cand ma gandeam ca, poate, sunt totusi sanse sa am parte de un iad nu chiar infernal pentru ca am luminat o camera intunecata, n-a fost sa fie:
‘In acel e-mail v-ati adresat unui jurnalist, iar eu in acea calitate v-am
si raspuns. De asemenea, nu consider ca am “sarit”, ci am fost chiar
politicoasa. Totodata, sper ca acel e-mail l-ati trimis in calitate de
cititor de presa, si nu de persoana care reactioneaza “ca o femeie”,
atitudine pentru care se pare ca aveti atata desconsiderare.’.
Rabdarea mi-a fost impinsa la maximum: ‘Acel mail vi l-am trimis in calitate de jurnalista dezamagita, doamna… Nu-i bai. Ignorance is bliss.’.
So… I’ll rest my case
Pana la urma tot ne schimbam noi