Echipa motiveza cel mai mult,faptul ca intri intr o echipa puternica te ridica si te ambitioneza sa devi cel putin egal celor cu care lucrezi ,iar daca reusesti sa adci o plus valoare atunci te simti printre prieteni…nu ar fi cu suparare sa poti sa te si intreti din munca aceasta dar salarile bugetarilor sunt de subzistenta asa ca ramine satisfactia materiala sa o echilibrezi cu cea spirituala
(SALVAMONT)

O bucurie… depinde… Daca munca pe care o faci iti pare importanta, daca o faci bine, daca, macar cand si cand primesti un feed-back pozitiv…poate fi o bucurie…

Ma duc la birou cu foarte multa bucurie pt ca am un sef ( maestra ) ok si toata viata mi-am dorit sa prestez in acest domeniu.visul s-a implinit,colectivul e ok…numa femei:).Normal ca ne motiveaza banii, conditiile de munca, colectivul, profesionalismul, orgoliul..toate intr-o mai mica sau mai mare masura in functie de caracterul fiecaruia.
avocat.
P.S. acest mesaj nu este o racolare de clienti.

Eu nu ma duc la munca pentru ca… sunt somera. Am terminat facultatea in 2008 si de atunci nu reusesc sa-mi gasesc un loc de munca adecvat, pentru ca nu am experienta. Deci la aproape 25 de ani, in putere si cu dorinta de munca… reprezint un nimic in ochii altora.

Rezultatul final tine cont de placerea mea de a face acel lucru sau nu. Uneori dupa acesta e cotata apecierea, meritele si satisfactia profesionala.
Colectivul conteaza in proportie de 20%, acum de cand avem internet mai mult vorbim prin mess decat realtmente sa ne vedem. Poate la toaleta sau la rand la cafea .
Seful??? Seful trebuie sa fie, bineinteles, ca orice sef si dur si bun, in acelasi timp. Cand e dur ii gasesc scuza ca asa trebuie sa fie sefu sa ne puna sa muncim, sa ne certe cand am facut un lucru de rahat, etc.
Conditii de munca?? Munca mea a fost mereu legata de calculator si ma intreb acum ca daca nu-mi oferea biroul era vreo problema??? ) Ma apuca rasul pentru ca normal ca conteaza. Eu fara cafea sau ceai sunt moarta, deci cine nu-mi ofera aceasta posibilitate, nu ma are ca angajat.
Am ajuns la partea grea, banii. Eu cred ca acum pentru romani doar asta conteaza. Sa munceasca pentru bani multi. Si cred ca si eu asta incerc sa fac. Adica chiar daca nu prea imi place ce trebuie sa fac, dar daca plateste bine, muncesc dar nu sunt multumita de ceea ce am realizat. Din pacate daca nu as proceda asa, as muri de foame in tara mea. Trist.

Un mail de la Tomoiaga Ghita

Azi nu ati mai indicat si adresa de mail pentru raspunsul la intrebarea zilei, dar datorita unor probleme tehnice nu pot raspunde acolo si imi permit sa va scriu aici. Multumesc.

Buna ziua,

Evident dl Alexa a ajuns pe cea mai inalta treapta a piramidei lui Maslow, altfel nu ar adresa asemenea intrebari:)

Pana la nevoia de autodepasire, cand intr-adevar am reusi sa ne putem intrebarea: “ce conteaza mai mult pentru mine? Sa fac bani- sa traiesc bine- sau Sa-mi placa ce fac- sa nu fac bani, dar totusi sa traiesc bine, nu inteleg de ce ati separat intrebarile..

Din punctul meu de vedere si pragmatic vorbind, probabil cel mai mult conteaza remuneratia lunara (si daca se poate de cat mai multe ori pe luna).. nu am auzit pe nimeni, niciodata, sa spuna ca are un venit mic dar ii place ce face si ca asta ar fi suficient. Asta inseamna de cele mai multe plafonare, frustrare, lene si/sau mediocritate. Cred ca toti avem capacitatea de a schimba ceva ce nu functioneaza pentru noi si ma refer aici la locul de munca- fie ca nu facem parte dintr-un colectiv care sa ne incante, avem un sef nu cum am vrea etc..

Ca sa raspund intrebarii, eu merg la munca dimineata, stau peste program de cele mai multe ori, intr-un colectiv acceptabil, cu un sef ok si un salar rezonabil. Nu o sa fie niciodata pentru mine o bucurie sa merg la munca (asta ar insemna sa fiu putin masochist), cum nu e si nici nu cred ca o sa permit vreodata sa se transforme intr-o corvoada.

PS: Toate problemele noastre legate de comunicarea nemultumirilor si implicit de acceptarea situatiei asa cum e ni se trage din “batrani”, pentru ca toti am fost crescuti/indoctrinati cam asa: “tu sa-ti vezi de treaba”/”sa nu te gasesti tu sa faci scandal”/”sa-ti vezi de servici” si “sa lasi loc de buna ziua”

PS 2: Ca tot veni vorba de subiectul asta cu munca, eu personal apreciez faptul ca intr-o perioada asa neagra ca asta (incepand de anul trecut) ati angajat un numar insemnat de tineri.. cred ca daca ei sunt constienti de norocul lor , merg la munca bucurosi.

Dupa-masa placuta!

la cele 3 joburi ale mele, fiecare cu minusurile ei, pot sa spun atat: iubesc ceea ce fac!!sefi…am avut cativa pe care cu siguranta ii voi tine minte pt aspectele negative; am avut si sefi pe care ii voi tine minte pentru aspectele negative. colectivul ok, zic eu ca depinde de capacitatea ta de integrare si adaptare. iar banii sunt absolut relativi cand faci ce iti place!!! iubesc ceea ce fac!!!

E o bucurie de corvoadă!:) Dacă ești sănătos la cap, fericit acasă, evoluat, nu poți să te duci să trudești cu bucurie. E incredibil cum am putut evolua noi oamenii în toate domeniile, doar în domeniul muncii am rămas tot niște tâmpiți, care împingem de atâta amar de timp roaba tot (minim) 8 ore pe zi. Și-apoi murim. Că vârsta de pensionare e dusă încet-încet la întlnirea cu speranța de viață. De trăit, trăim în vacanțe, eventual weekenduri care nu ne prind tot lucrând. Ca proștii.

M-ar motiva să câștig bani făcând ceea ce-mi place. Dar o sinecură m-ar motiva și mai mult!:D

eu i-as da premiul aluia cu piramida lui Maslow. pretzuim cititorii de elita ) glumesc (not).
e ok omu’. sper ca nu i-am taiat accesul la premiu.

Atata timp cat mergi la munca din inertie, ca un robot, fara sa simti nici o atractie, o sa ajungi exact in situatia unei frigide “obligata” sa isi indeplineasca atributiile conjugale. Si divortul nu ramane decat o chestiune de timp. E clar ca mai bine schimbi 10 joburi – cu riscul sa fii catalogat neserios, traseist, etc – pana iti gasesti locul decat sa mergi la un job unde stai cu ochii pe ceas asteptand orele 17:30 sau mai stiu eu care. Parerea mea!

PS Am uitat sa scriu concluzia: Jobul e ca sexul – necesar, daca merge e fericire maxima, daca nu e jale mare!

Eu ma duc la munca cu o sila enorma – “colegii”, colectivul baga o manea de incalzire la 8 dimineata sau melodiile unuia din filmul “Clona”(vreo telenovela coclita)adica buriceala. colegele sunt obeze si tin cura de slabire cu…crenvursti (“Fataaa, vrei si tu un crembusteeee?”)si in pauza de pranz asculta in heavy rotation “jaga-jaga” si alte hituri care-ti taie pofta de mancare. Nici nu indraznesc sa discut de sefa “noastra”…
Pentru mine conteaza foarte mult colectivul.

Ok, eu merg la lucru cu bucurie, si nu sunt masochist, asa cum zicea cineva mai sus (da, se poate). Ceea ce nu intelege lumea e ca banii nu reprezinta o motivatie pentru a munci cu placere. NICIODATA! Miliardarii au bani pentru ca scopul lor este adrenalina puterii, este de a dezvolta ceva, de a construi, de a rupe concurenta sau de a ajunge in top 500. Scopul lor trece dincolo de bani.

@Ghita: daca scopul tau in viata il reprezinta banii (si ceea ce iti aduc banii), n-o sa ajungi niciodata sa te autodepasesti, n-o sa ajungi in varful piramidei lui Maslow, pentru ca scopul tau se limiteaza la nevoile de baza. Daca tu nu vrei sa te autodepasesti n-o s-o faci niciodata. Problema noastra e ca nu realizam cand avem destul, si vrem pe zi ce trece tot mai mult, mai multi bani, o masina mai smechera, o casa beton etc. cand am putea trai la fel de bine intr-un apartament cu o camera si sa circulam cu troleul, dar sa facem ceva ce chiar ne reprezinta si care aduce un plus de valoare celor din jur si noua ca persoana.

Eu lucrez cu placere, pentru ca nu ma gandesc la bani. Nu sunt multi, dar sunt suficienti cat sa nu ma mai gandesc la ei. In rest, energia si gandurile mi se duc in alta parte, anume la ceea ce vreau sa fac pentru altii, la ceea ce vreau sa devin, si nu la ziua cand “imi intra banii”. Atata timp cat cred in ceea ce fac, nu ma mai intereseaza banii, vreau doar sa fiu cel mai bun. Daca am ajuns sa nu mai cred, toti banii din lume nu ma vor face sa imi depasesc mediocritatea.

Sunt inginer de profesie, am inclinatie tehnica. Insa am nevoie de echilibru in viata, asa ca atunci cand ajung acasa ma cufund in chestii mai abstracte (fotografia in cazul meu). Si incerc sa fiu mai bun decat ieri in ambele cazuri. Pentru asta nu dispun de finantele d-lui Alexa, si nici nu am nevoie de asta. Si totusi, ocup acelasi loc ca si dansul in clasamentul lui Maslow.

Conteaza mult si liderul pe care il am si care ma inspira, conteaza mult si colectivul, insa cel mai important e cum ma relationez eu la toate astea.