Stau intins pe pat, privesc fix la albul tavanului. Daca m-ai privi, ai crede ca cine stie ce desen sau fantoma urmaresc pe varul sec.

Cand colo, eu sunt asfixiat de ganduri. Mintea mea e ca o morisca, un drop-down de meniuri felurite, planuri lasate deoparte, temeri, amintiri, conexiuni, emotii, nervi.

- La ce te gandesti?, intreaba ea.

- La nimic…

- Ei, la nimic, tu mereu te gandesti la ceva.

Ma priveste intelegator, ma cerceteaza atent de la departare, se apropie si isi inclina capul, asa cum fac cateii cand sunt mirati de ceva.

- Esti bine?

- Ihim…

Si ma lasa.

Odata, o prietena de-a mea, medic psihiatru, mi-a spus ca, daca nu ma potolesc, o sa ii ajung in curand pacient.

Ca mine, mai cunosc cateva exemplare: oameni care, pentru o idee, sunt dispusi sa isi macine creierii, sa riste, sa munceasca, sa ignore orice, inclusiv propriul trup, propria viata, propria familie.

Nu am niciodata liniste. Va jur, am incercat, imi iese greu.

Nu sunt genul de om care sa isi inchida programul la ora 17, sa mearga acasa si sa se tolaneasca la teveu. Nu sunt nici genul care sa isi ignore ambitiile, pentru ca asa trebuie, pentru ca “o viata avem”, pentru ca “nu le duci cu tine in mormant”, etc.

O vreme, am muncit ca sa fac bani, temandu-ma mereu de spectrul ratarii. Am eu o vorba, nu vreau sa jignesc pe nimeni, dar zic tot timpul ca mai bine muncesc orice, decat sa ajung casier la banca si sa ma si multumesc cu asta. Habar n-am motivul, dar o munca mai naspa ca aia de casier la banca nu prea stiu: sa stai pe 10 milioane, captiv intr-o cuscubeta si sa le dai la altii miliarde de lei zilnic, fara perspectiva de a-i avea vreodata. O sa radeti, pentru mine asta e etalonul ratarii.

Apoi, am muncit pentru joc. Pentru ca jocul e mai important, nu banii. Banii sunt, bine zice Trump, doar o modalitate de a tine scorul. Am ajuns sa ii dau dreptate. Cand reusesti sa scapi de patima de a-i avea, atunci poti inainta mult mai repede.

Cand am sume la dispozitie, eu nu mai vad zerourile, valoarea banului, ci proiectele si nevoile ce trebuie indeplinite pentru a le pune in practica. Nu tin bani in conturi, nu vreau sa imi iau Ferrari, nu vreau sa stau la Monte Carlo, la fite, fiindca asa e fita (oricum, dupa o zi de stat oriunde, ma plictisesc de mor).

Da, o sa imi spuneti, dar poate nu toti vor bani, poate nu toti vor sa crape muncind pentru o idee, poate nu toti stiu sa faca bani. Poate ca unii se multumesc cu existenta lor: seaca, mediocra, constanta.

Ce trist! Ii compatimesc pe cei ce au asemenea existente.

Ei sunt oamenii care isi mint viata.

Astia sunt cei care se declara fericiti: desi nu au niciun scop major in viata, in afara de acela de a-si cumpara o plasma, ei sunt convinsi ca traiesc la maximum. Desi sustin sus si tare ca au o casnicie fericita, se ard pe la birou cu colegii sau colegele, complicandu-si inutil trairile. Desi spun ca banii nu conteaza, ii vezi privind cu invidie si injurandu-i aspru pe cei avuti: genul asta de oameni rupe usa la ora 17 si nu si-ar lua niciodata un second job, motivand ca viata trebuie traita (la crasme, la fotbal, la telenovele, etc).

Nu trebuie sa vrei musai bani pentru a-ti trai viata! Nu trebuie sa ai neaparat bani ca sa iti traiesti viata!

Dar trebuie sa ai un OBIECTIV, un lucru important pe care sa ti-l propui si sa il indeplinesti!

Altfel vei fi, pana la final, un functionar al vietii.

Cine a zis, domnule, ca nu exista piata pentru presa scrisa in Cluj-Napoca?

In numai 24 de ore de la postarea anuntului pe Citynews.ro si pe blogul meu, am primit 467 de emailuri de la viitorii nostri cititori, lucru mai mult decat magulitor. Ba, ca sa ne laudam, unii ne-au zis din start ca vor sa se aboneze, acordandu-ne “pe nevazute” increderea lor.

In maxim 12 zile, circa 25 de mii de clujeni vor fi intrebati daca doresc sa citeasca gratuit primul numar din noul saptamanal. Apoi, dupa ce aflam cati vor accepta, speram sa fie mai mult de 8000 de persoane, ii vom intreba ce parere au despre ziar. Sunt convins ca multi dintre ei vor dori sa se si aboneze.

Ma bucura faptul ca aparitia acestui ziar nu trece neobservata: cotidianul Business Standard publica azi un mic text despre asta.

Inca ne mai puteti anunta prin email daca doriti sa primiti acasa numarul zero din Mesagerul de Cluj: pe liviu@imagistica.com trimiteti numele si adresa completa la care sa va trimitem ziarul.

PS: multi m-au intrebat daca vreau sa refac echipa de la Mesagerul. E un vis cald, nu imposibil. Sa vedem.

Domnul Andrei Crivat a fost de acord sa ma ajute in mediatizarea unei campanii de testare a numarului zero din noua publicatie editata de Imagistica. Ii multumesc.

Asadar, ii rog pe toti cei care vor sa citeasca numarul-test al Mesagerului, sa imi trimita pe adresa de email liviu@imagistica.com numele lor complet si adresa de livrare corect scrisa, precum si un numar de telefon (nu e obligatoriu).

Dupa ce il analizati, ar fi excelent sa ne trimiteti sugestiile, parerile si criticile pe adresa redactiei. Vom tine cont de ele negresit, daca sunt argumentate.

PS: Am demarat campania de abonamente, doritorii sunt rugati sa ma contacteze pe email – pretul unui abonament anual este de 100 ron, bani pentru care veti primi ziarul, dar si diverse surprize cu nota de bonus, printre care si almanahul pe care l-am pregatit special pentru acest proiect.

PS2: @cozmolei: nu ti-am publicat comentariul, fiindca nu am avut chef. Ascunzandu-te dupa un IP mascat si injurand, nu ai cum sa imi ceri sa fiu amabil sa iti public cacaturile. Ah, si inca ceva: nu te mai ingrijora despre continutul din Mesagerul. Sigur ca vom folosi si continutul Citynews.ro, doar ne apartine, dar vor fi si alte lucruri interesante. In plus de asta, targetul pe care il vizam cu Mesagerul nu e musai cel atins de Citynews.ro. Asa ca… basti la treaba! Abia astept sa va prezint primele cifre dupa campania de abonare, sa crape luceafarii blogarimii clujene!

UPDATE: Atent si foarte amabil, Ioan T. Morar ne ureaza succes. Sa fie, frate, ca avem nevoie!

Pfai, ce ingrijorati sunt toti de neaparitia ziarului anuntat de Imagistica!

Constatatorii de serviciu din blogarimea clujeana par sa stie totul despre noua publicatie: de fapt, ei stiu ce am lasat eu ca zvon pe la cafele sau ce am dat pe blog.

Ziarul nu va purta numele de Citynews. Ar fi o prostie. As canibaliza la modul prostesc identitatea unei publicatii online ce si-a croit un drum bun pana acum.

Ziarul se va numi… tatata-tatataaaaaaaaaaaam

Parvuleeeeeeee, Soiciloooor, Delieeeeeeeeee, Rasnoveanuleeeeeeeee, Licaaaaaaaaa, Ivasculeeeeeeeee, pregatiti-va!

PS: Iulian ma trage de maneca: am uitat sa va spun ca ziarul va avea o pagina dedicata echipei U, o pagina dedicata CFR-ului si o pagina dedicata sporturilor.

Erai nesimtit de frumoasa!

Aveai captuseli de matasa

Pe-acolo pe unde nu-i voie

Sa umbli decat la nevoie

Cu mainile, ba chiar cu gura,

In clipele date de-a dura

De ingeri ce-si lasa scriptura

Si-o iau halandala prin lume,

Cu nimbul si-aripile-n spume,

Cand musti dintr-o para zemoasa.

Erai nesimtit de frumoasa…

(Emil Brumaru, Cantec naiv din volumul Povestea boiernasului de tara si a fecioarei cu lindic zglobiu, Editura Trei)

11 zile de sarbatori legale plus 104 zile de week end plus 21 de zile de concediu plus “amorteala” de dinainte si de dupa Pasti, Craciun si Anul Nou – pe numarate – 15 zile = 151 de zile in care, generalizand, dar nu mult, Romania nu lucreaza.

Iar daca mai pui si lalaiala in care se zbate Romania in prag de alegeri, cand Parlamentul si Guvernul se fac ca lucreaza, atunci poti intelege de ce tara asta are problemele pe care le are.

Daaa, sunt convins ca o sa sara din nou toate fecioarele pudibonde ale webului: Alexa scrie din nou cu mascari, iarasi adopta un limbaj trivial!

Dar n-am ce sa mai sparg in casa de nervi, ma simt sugrumat de frustrare, de umilinta si de neputinta!

Anul acesta se implinesc doua zeci de ani de cand niste smecheri, in mare parte aceeasi, se pisa pe noi!

S-au pisat pe noi din prima zi a Revolutiei, cand ne-au bagat pe gat “prospaturile” de gen Ion Iliescu, aparute “din senin”, ca si cum nu ar fi fost nimic premeditat.

S-au pisat pe noi la prima tura de alegeri din Duminica Orbului, s-au pisat pe noi cand au vandut toate fabricile, bancile, terenurile, padurile, utilajele, sondele.

S-au pisat pe noi cand au dat legi, cand au scos legi, cand au schimbat Constitutia.

S-au pisat pe noi ori de cate ori s-a aflat cat au furat si s-au pisat pe noi cand ne-au ras in fata, scapand basma curata.

S-au pisat si se pisa pe noi razand.

Acum, chiar in aceste momente, cel mai mare om in stat se pisa pe noi, hahaindu-se la gluma anului. Caci e de ras pentru un presedinte al Romaniei ca fratele sau face afaceri dubioase cu armament, hai, dom’le, am zis! regret ca s-a intamplat sa fie frate-miu si hai sa mergem mai departe!

In numele poporului roman, multumesc tuturor greilor Romaniei pentru pisat! Nu va faceti griji, nu ne suparam, pisatul se usca dupa cateva ore!