E criza (cica), retailerii din Europa se plang ca nu vor avea vanzari mari de Craciun, europenii sunt indemnati la moderatie.

Doar romanilor li se rupe. In tara in care nu se lucreaza mai nimic in decembrie si in ianuarie, super market-urile sunt luate cu asalt. La propriu. Se sare peste banda de protectie pusa de vanzatorii care abia mai apuca sa aranjeze marfa. O doamna insfaca patru cutii cu cuptoare cu microunde. 150 de ron bucata, le face cadouri. O familie cu doi copii, nu par foarte bine imbracati, cara un cos ochi cu de-ale gurii, sampoane, globuri, salamuri si portocale.

E sarbatoare, romanul cumpara.

In doar trei-patru luni, multi vor regreta aceste excese.

V-am spus acum cateva luni bune despre asta: chiar daca unii sustin ca suntem atat de dezorganizati ca economie incat nu vom suferi prea mult, eu cred ca in curand multi romani nici nu vor sti ce ii trazneste.

Pana la 21 de ani, nu am avut blugi noi. Cand am scapat la al zecelea salar, mi-am luat o pereche. Dupa ce mi-am cumparat-o, nu am simtit nimic. Nici ca eram mai fericit bifand un vis implinit, nici ca eram mai frumos sau mai smecher cu acei blugi. 

 Visele mele sunt ciudate, ca si mine.

De exemplu, eu nu visez sa imi cumpar o casa. La ce bun sa nenorocesc sute de mii de euro doar pentru senzatia ca e a mea, ca eu sunt proprietar, ca macar atat sa am, asa cum crede mama?! Sau sotia mea?!

Poate-s bou, dar, in locul unei case, mi se pare o investitie mai buna un Playstation Portable. 

Fara sa stiu de ce simt asta, una dintre cele mai fierbinti dorinte a fost sa inot – macar o data – cu delfinii.

Delfinii, mi se parea mie, sunt ingerii oceanelor. Cei care, prin norii de ape sarate, fac tumbe si fluiera si rad si chicotesc pe seama vapoarelor si soarelui, cei care se joaca de-a hotii si vardistii prin adancuri si ies pufaind cand zic piua, cei care se tin de bretele cu Bucuria si ii joaca feste fiind mai fericiti ca Ea.

Acum nu mi se mai pare ca sunt ingerii oceanelor. Sunt sigur de asta.

Mi-am implinit un vis – sa inot cu ei. Si dupa, am fost fericit. Fericit. Fericiiiiiit!

Sunt calzi la propriu, catifelato-cauciucati, delicati si iubitori, atenti si blanzi, puternici si suavi, ei simt ca ti-e poate frica si iti sterg frica aratandu-ti burtica si caraind la ureche: Hai, fraiere, prinde-ma de aripi si iti voi arata eu cum se zboara prin apa!

Multi ma cunosc. Dar eu vazand pozele astea, recunosc ca nu mi-am vazut de multa vreme inima cu gura pana la urechi.

Daca te gandesti la Emil Boc, profesorul de Drept Constitutional care, in 1998, jovial si ocupat, le vorbea studentilor despre vremuri mai bune pentru Romania, si daca te uiti la tipul rece de acum, cu ambitii mari si declaratii taioase, trebuie ca ramai surprins de aceasta evolutie in numai cativa ani.

Emil Boc a fost un profesor foarte bun. Apoi, a fost un deputat foarte bun, printre cele mai active voci din parlamentul anilor 2000, mereu cautat de presa pentru declaratii, mereu portavocea pragmatica a opozitiei. Asa l-a si ochit Basescu, care a mirosit in ardelean un alt aluat decat franzelele obisnuite de pe Dambovita, pline de mucegaiurile biznisurilor, smenurilor, tunurilor, afacerilor, deturnarilor, influentelor.

Boc a fost si un primar bun. Sigur, exista parerea unora ca, dupa Funar, oricine venea la Primarie, ar fi facut la fel. Oare? De pe margine, toata lumea stie cum se da un penalty, dar cand esti la minge, genunchii se inmoaie. Noi, clujenii, ne-am obisnuit poate cu Emil Boc si, adeseori, uitam ca, doar acum cinci ani, orasul asta era o hazna.

La Primarie, nimeni nu a crezut ca rezista. Intr-adevar, nu e un lucru usor sa bagi un corp strain intr-un organism administrativ obisnuit cu un anumit tip de viata. Exista si posibilitatea ca virusii din Primarie sa se transforme in anticorpi si sa rejecteze acest corp strain. Uite ca nu s-a intamplat. Incetul cu incetul, oamenii slabi din Primarie au disparut, au ramas cei buni si competenti, au fost adusi altii in loc, iar acum Primaria este o institutie puternica.

Cand vrem sa il jignim pe primarul Boc, ii uitam realizarile - noul management al Primariei, strazile, investitiile. Cand vrem sa il jignim, il poreclim plimbaretul de la Cluj. Dar acest plimbaret a facut tot posibilul ca banii miticilor sa se rataceasca si pe aici. Clujul ar fi respirat mai greu fara acesti bani.

Are si nerealizari. Doar nu e Mafalda, sa le faca pe toate. Dar sa tinem minte ca balanta celor bune este semnificativ inclinata spre orasul nostru.

Din 2003, de cand e presedintele partidului, Boc a avut, la fel, o prestatie foarte buna. Atac la adversari, direct la jugulara, fidelitate fata de presedinte, gestiunea buna a adversitatilor mocnite din partid, cameleonism in declaratii. Ce vreti, Boc e si politician, stie bine ca declaratiile de ieri pot sa nu mai insemne nimic maine!

Una peste alta, l-au poreclit portavocea lui Zeus. E maxima jignire care i s-a adus! In timp ce altii si-au facut birou la DNA, Boc nu a fost nici macar in apropierea unui scandal de coruptie. Dar a fost portavoce, si asta a fost destul pentru adversarii politici sa conchida ca acest om e slab. Cred ca s-au inselat. 

Cat de lipsit de demnitate este, doamnelor si domnilor, sa fii portavocea lui Zeus, ramane sa apreciati dumneavoastra. Sa ai acces direct la Presedintele tarii, la informatiile lui, la analiza sa, nu mi se pare deloc ceva condamnabil. Sa fim seriosi, Basescu nu si-a putut niciodata pastra neutralitatea, a mimat-o mai prost sau mai bine.

Cu bune si rele, cu oboseala drumurilor din acesti ani, cu nervii produsi de hachitele subite ale lui Basescu, Boc a avut numai de castigat din aceasta postura de portavoce. A furat meserie de la unul dintre cei mai abili si surprinzatori oameni politici ai tarii. A observat carentele acestuia si si le-a trecut in carnetelul mintii sale de taran pornit din Rachitele la oras sa se faca avocat si profesor. Emil Boc pastreaza pana la moarte aceasta mentalitate a omului ambitios. Atata doar ca la ea a adaugat “antrenamente” serioase in liga mare a batailor de K1 politic din Romania. Iar asta il face foarte puternic.

Sa nu va inchipuiti ca Boc a vrut sa fie premier. Cel putin, nu acum. Din cate stiu, pe surse de Bucuresti, Boc ar fi putut deveni o optiune peste un an si jumatate.

Ceea ce s-a intamplat azi cu Stolo a fost premeditat in creierul mic al Frankestein-ului. Retragerea precedenta a sa, fortata de Basescu, i-a moscolit cu noroi finalul de cariera. Stolo i-a platit-o inapoi azi lui Zeus, facandu-l de cacao.

Si, uite asa, Boc a ajuns premier. Ochi atenti la mimica sa au putut observa ca Emil Boc nu era foarte fericit cu aceasta noua turnura a lucrurilor. E un post periculos in care ai sanse mari de tot sa iti frangi gatul.

Dar si o sansa sa reusesti, domnule prim-ministru!

Da, e criza, si? Da, vine iarna, si? Da, trebuie sa guvernam cu PSD (poate nici aici nu e totul jucat)… Si?

Va fi cumplit de dificil.

Insa taranul din Rachitele sa nu uite ca nu-i putin lucru unde a ajuns. Sa nu uite ca i-a mai fost greu in viata. Sa nu uite ca asta nu e ultima statie…

PS: Scutiti-ma de comentarii de trei lei. Nu am dat mana decat la festivitati cu Emil Boc. Daca aveti ceva de comentat, fiti critici sau pozitivi cu activitatea sa. Poate ne citeste… )