Initial, vroiam sa scriu un text cu titlul “Rupti in cur”, un soi de post in care sa va impartasesc cateva dintre impresiile dobandite in urma a cateva intalniri pe care le-am avut cu niste candidati din mai multe judete din sudul si nordul Romaniei. Caci rupti in cur sunt 7 din zece candidati pe care i-am intalnit.

Am pus eu alt titlu pana la urma, fiindca, in ceea ce priveste minunatele alegeri uninominale, treaba e mult mai complexa si a remarca doar lipsa de bani a majoritatii candidatilor ar insemna sa privim doar o felie din rahat.

Nici nu stiu cu ce sa incep. Cu candidatul la Senat din judetul X care mi-a dat bip cu o ora inainte de intalnire, spunandu-mi ca o sa intarzie inca o ora, sau cu actorul din judetul Y de la partidul R care mi s-a destainuit ca are numai 11.000 de euro buget de campanie, ca l-a dat pe tot la presa ca nu cumva sa il murdareasca in alegeri si ca, in consecinta, habar nu are ce ar mai putea face in viitoarele 3 saptamani de campanie?

In majoritatea judetelor din tara, staff-urile de campanie sunt atat de organizate, incat nici afise electorale nu au reusit sa isi faca. Candidatii, in general de o conditie intelectuala medie, isi dau cu parerea despre brichete, ziare, intalniri cetatenesti, se cearta intre ei, au deja impresia ca au si castigat.

Am vazut in aceste zile taranoi, naivi, stupizi, sfertodocti, transpirati, inconstienti, ce mai, m-am ingrozit! Un sfert din ei sa ajunga in fotoliile din Parlament si ne-am ras! Sa vad un mocofan cu pulovar in comisia de Buget-Finante cum isi baga destu-n nas si propune nu stiu ce amendament, ca imi si bag dosarul la Ambasada Noii Zeelande!

Campania electorala standard a unui candidat de acest gen are urmatoarele caracteristici: dispune de un buget redus, nu are strategie, nu are tinte. Un candidat de asemenea “calibru” isi cheltuie jumatate din banuti pe presa, un sfert pe brichete, fluturasi si 100 de tricouri, iar un sfert se sparge pe transport si alte evenimente. Dupa asta, 3 saptamani, Dumnezeu cu mila! Campania se face cu sufletul!

Sa-mi spuneti ca sunt bou, ingamfat, nu ma supar! Dar va zic: mai bine Vasile Puscas, Daniel Buda, Ioan Olteanu, Eckstein Peter, Vasile Dancu, Norica Nicolai, Horea Uioreanu, etc. decat chichiricii astia!

Obama a castigat. Americanii plang si il privesc ca pe Isus Salvatorul. E un Isus metis, asa cum e intreaga America acum.

America ce plange acum e America portoricanilor, mexicanilor, spaniolilor, chinezilor, polonezilor, rusilor, romanilor, vietnamezilor, e America turmei de oameni pe spatele carora s-au construit averile impresionante, aceeasi oameni care vor plati cu banii lor efectele crizei in care au intrat SUA.

Slab discursul lui Obama, un discurs de Oscar, cu multumiri si bla-bla-uri moralizatoare. Nu am fost niciodata un fan de-al sau, pentru mine, Obama e un tip deosebit, dar e si marketing cat China, e si o echipa de campanie super buna, e si miliardul de dolari cheltuit. Mi-as dori sa se transforme, in anii ce vor veni, in omul care a schimbat istoria. Tare mi-e insa ca nu cumva, apasat de atatea asteptari si sperante, sa nu se transforme intr-un Sarkozy de dimensiune mondiala. Sarkozy este exemplul clar al putoismului rafinat la inalt nivel, Sarkozy este o dezamagire.

Obama nu avea cum sa nu castige.

McCain este foarte in varsta (72 de ani), a demonstrat de mai multe ori in aceasta campanie ca vremurile l-au depasit binisor. Pe de alta parte, el a fost alesul meu inca de la inceput, pentru exemplul constant pe care l-a dat de 35 de ani incoace in politica americana. Pentru coaiele de a se fi opus partidului sau, chiar si presedintelui sau, George Bush, atunci cand, de exemplu, politicile fiscale promovate de acesta i se pareau injuste. Pentru compromisurile facute atunci cand, orgolios fiind, si-a dorit nominalizarea la candidatura de Presedinte, impacandu-se cu acelasi Bush, unul dintre cei mai penibili presedinti din istoria Americii.

Pentru puterea sa de a incepe de la inceput in aceasta campanie, in momentul in care, sfatuit prost de strategii sai, a papat tot bugetul de campanie pe fite care i se potriveau mai degraba lui Obama decat lui. Lui Obama i se potrivesc costumele Ermenegildo Zegna, nu lui McCain-soldatul. Cand si-a dat seama de greseala facuta si ca era foarte aproape sa iasa din cursa din lipsa de resurse, McCain a redevenit soldatul simplu, care poate calatori si la clasa economic si cu trenul. A inceput sa faca teren, a vizitat sute de comunitati, a recuperat fantastic. Dar pur si simplu nu avea cum sa castige.

Azi, America a redevenit o mare biserica. O biserica plina de oameni tematori, de oameni ingrijorati si satui de razboaie. Sa radeti de mine, dar eu cred ca America e o biserica ce si-a regasit turma, e drept plina de oi mai colorate decat acum un secol, dar e turma, inlacrimata si plina de speranta, ce simte ca acum e momentul sa lupte.

America e o biserica ce si-a regasit reverendul dispus sa amane Apocalipsa. Obama e infinit mai bun decat presedintele ce i-a dat trabucul la supt consilierei, e infinit mai bun decat agramatul texan care a rusinat America in razboaie inutile. Obama e web 2.0, e familistul perfect, e intruchiparea ideii de American Dream, a copilului crescut intr-o familie mixta americano-kenyana, cu tata vitreg indonezian. Obama a ajuns la Harvard, apoi a ajuns senator, in ciuda culorii pielii si in vremuri in care acest detaliu nu era ignorat de americanii traditionalisti. Obama e inteligent si placut. Obama e surprinzator de perfect.

Chiar si asa fiind, tot nu am mare incredere in el.

PS: Guiness, unul dintre cele mai savuroase branduri, la propriu si la figurat, nu a ratat momentul:

Ziarul Financiar a anuntat acum cateva ore, pe o stire Mediafax, ca BT ar putea fi vanduta, mentionand surse ce ar fi informat ca grupul financiar clujean ar fi angajat serviciile faimoasei Merrill Lynch pentru asistenta la vanzare.

ZF, care pentru mine e un monument de obiectivitate, nu ar fi dat o asemenea stire scurta, daca nu ar fi intors-o pe 74 de mii de surse, asumandu-si implicatiile publicarii ei.

Pana la urma, de ce sa ne mire? BT e un diamant extraordinar, crescut de niste ambitiosi, care a stralucit tot mai tare de-a lungul anilor. Iar cand stralucesti, licarirea se vede si in desert, si pe coamele muntilor, ca sa zic asa.

Interesant e de observat ca, si daca s-ar intampla, e un eveniment ultra privat, iar decizia va apartine in totalitate actionarilor sai. Sau, in fine, Consiliului de Administratie desemnat. Nu statului, nu presei.

Nu stiu ce crede domnul Ciorcila, domnul Rekkers sau Patrahau, dar va spun eu ce crede Liviu Alexa, un actionar infim, pe Bursa, al acestei Banci. Liviu Alexa crede ca cine va lua banca asta, trebuie sa o iubeasca. E mai mult decat o institutie financiara, e un simbol.

Daca aceasta banca se va vinde, nu se va vinde ca e criza, ci se va vinde ca are active o tona si ca e profitabila. Se va vinde fiindca era si normal pentru tipicul unui business de un asemenea calibru, e o tinta pentru giganti, e o afacere ce nu putea sa nu intre in gramada de ochi atenti la evolutia senzationala din ultimii ani, sub bagheta zambetului relaxat al olandezului Rekkers. Acolo e munca lui Iosif Pop, a lui Ciorcila, a Ancai Rarau, a Luciei Pojoca (cei ce o stiu, inteleg de ce o nominalizez), a lui Patrahau, a sutelor de angajati, a miilor de clienti, a sutelor de milioane investiti, e increderea BERD, e tot ce inseamna curajul de a crea si pastra un asemenea gigant la Cluj.

Eu nu as vrea sa se vanda. Nu inca.  

PS: Singura mea micaaaaaaaaaa maaaaaaaare problema e ca, desi citesc fara oprire ZF de aproape 4 ani, nu am vazut in viata mea o stire mai ciudata decat asta. Oare asa se da o stire despre destinul unei banci in cel mai reputat cotidian financiar? 5 randuri si surse??????????????????????????

BT, count on me.