Aug
12
Inmormantarile – ultima bucurie a batranilor
Filed Under Din oras
Cat de trista e batranetea! Batranetea aceea ciudata, in care te simti singur (si esti singur), cu mainile brazdate de vene albastrui, cu ochii palizi si dornici de o vorba, cu pasii alene spre nicaieri. E batranetea romaneasca, cateodata demna, cateodata agresiva, dar mereu trista.
Stau in fata cosciugului si privesc mirosul de hartie creponata, imi intra in nari nasul mortului, coroiat si osos ca o aripa de rechin. Sunt singur, dar pas-pas, in spatele meu, ii simt. Incep sa apara batranii.
Fac sensul giratoriu al sicriului si se aseaza in colturi, fara teama, fara graba. Asteapta cuminti sa vina popa, sa tina slujba.
Fericiiiiiti cei ce plaaaaaang, caci aceiiiia se vor mangaiaaaaaaaaaaaaaaaa… necheaza popa.
Lacrimile rudelor, ale celor apropiati, ies navala. Mai e putin, stie fiecare batran. Se canta pomenirea, mai zice popa o predica luuunga si obositoare, vom merge la groapa si apoi la restaurant.
Dumnezeii ei de batranete! Acolo ii vezi: la masa de pomana, se saruta, isi zambesc, se aseaza in bisericute, umili si cuminti. Le-a fost dor unul de altul!
Mi-a fost atat de mila de ei, cand am inteles: sunt singurele lor momente de socializare, singurele clipe cand indraznesc sa (mai) vorbeasca, singurele secunde de desfatare culinara/regasire a demnitatii. Stau in restaurant si, ca niste hamsteri discreti, amusina aperitivul. Nu indraznesc sa inceapa, mai au un mic supliciu de trecut. Sa vina popa si sa dea verdele.
Tatalnostrucareleestiinceruriinnumeletataluiaminbinecaaterminathaisastamjosceservitiovotca
sauunlichiorovotcacemaifacidumitrebineuiteaicipfiiicumsadussaracullascasinoiomurmaacuma
haisamancamcevacaazinamapucat.
Bietii de ei… uitati de noi, de multe ori, batranii abia asteapta sa moara! Ofteaza, in capul lor e gol. Mai gol ca intr-un hard-disk gol. Caci amintirile si singuratatea nu fac nici doi mega.
Lectia tristetii ar trebui sa ne-o asumam si noi, cei tineri si neimpresionabili. Nu pentru ca intr-o zi vom ajunge si noi ca ei, ci pentru ca termenul de valabilitate al unui om nu expira niciodata.
Comments
12 Responses to “Inmormantarile – ultima bucurie a batranilor”
Leave a Reply
Prea trist…
Trist. Dar din pacate foarte adevarat.
Am avut prilejul sa cunosc un cuplu de batranei din Anglia , 82 respectiv 85 de ani. Erau “tineri” prin felul lor de a fi , de a se bucura de viata . Vroiau sa vada locuri noi si sa cunoasca oameni noi. Sa invete si sa ofere din intelepciunea lor .
Dupa aceea m-am gandit la batranii nostri , ai mei , bunici si cat de repede si parintii. Am crezut ca tristetea despre care vorbesti tu se datoreaza doar lipsurilor financiare . Sunt tristi pentru ca dupa 40 de ani de munca nu isi permit nici macar toate medicamentele de care au nevoie.
Dar cred ca nu e doar asta. Cred ca o mare parte din vina o avem si noi , tinerii care ii transformam repede in babysitter sau menajera pentru niste oameni prea ocupati ca sa mai stea de vorba cu ei. Si ne dam seama de asta de multe ori prea tarziu.
Si din pacate atunci nu mai putema face nimic.
Tulvai!Incantatiile tale mi-au adus aminte de un preclasic in materie. Ia d-acilea:
http://s4.transfer.ro/storage/242eeb2cf0.zip
Doamne iarta-ne pe toti!
Nu am putut sa citesc pana la capat…e prea trist..si noi suntem tristi in general..asa ca…
vorba aia: lol!
tare! nu poti sa nu iubesti inmormantarile. multi traiesc din asta…
amin!
taika, eu am o relatie speciala cu popii: le-as lua ficatii si i-as manca cu fasole fina (citat Lecter Hannibal).
Nu am o relatie apropiata decat cu ingerul meu (interfata cu Dzeu) si asta e un motiv suficient sa nu sodomizez cate un popa atunci cand imi amintesc ca exista ‘biserica’. Si pt ca mi-ai amintit de ei… incerc sa uit din nou…
Daca ma las prada emotiilor si vibrez cu textul matale, imi amintesc ca eu nu mai am proprii mei ‘batrani’ si ma incearca tristeti amare. Am trecut, din nefericire, pe langa parintii mei reci si iluminati de lumanari reciclate. Cand vorbim de batrani devenim mai tristi pt ca stim ca ii asteapta ternul si rigidul. Fie ca sunt batranii nostri sau ai altora sunt in starea de stand-by asteptand cosasul funebru…
Si ca sa termin optimist (lol), zic ca pe toti ne asteapta moartea… mai devreme sau mai tarziu…
hell is a bad place, from here to eternity (iron maiden)
Nu poti intelege moartea pana nu ajungi sa fi tu cel care esti pus inaintea ei. Azi maine peste 10-50 ani fiecare va muri.
Intrebare:
Mai este ceva dupa?
Penibil. De-a dreptul penibil. Faci tu misto de preoti dar o sa ajungi si tu pe mana lor si vai si amar cand va fi asa. Razi tu acum dar cand te apuca necazul nu sti cum sa te mai rogi sa te scape. Nu sti ce sa mai ceri numai sa scapi. In rest mi-a placut. Mai ales partea de sfarsit. Dar pentru ca te legi de cine nu trebuie e penibil. Dar nah. E blogul tau si scri ce vrei. Dar asha o sa zica si popi. E locul nostru facem ce vrem cu el(n.r. persoana, cand o sa ajungi la necaz). Cu respect, un umil jurnalist.
Batranetea nu e cea mai placuta perioada din viata dar asta e evident! Hai sa nu ne mai intristrezi si mai bine spune-ne cui ai reusit sa aduci azi un zambet? Pe cine ai facut mai fericit/a? Cui ai spus te iubesc din toata inima azi?
“amintirile si singuratatea nu fac nici doi mega” – genial..
))
..
@daniel – sigur esti jurnalist? ca sigur cu umilinta n-ai de-a face…meseria de popa, ca sa zic asa, este una vocationala – adica nu te faci popa pentru ca n-ai intrat la politehnica sau la ASE, te duci la teologie pentru ca ai o relatie speciala cu dumnezeu si cu oamenii. Acea relatie speciala se cheama iubire, iar cind iubesti nu te-ndeamna inima sa-l umilesti pe cel iubit sau sa-i ceri plata inainte pentru o slujba de inmormintare, pomenire, sau ce altceva mai ai in repertoriu. Dumnezeu e iubirea, iar preotul ar trebui sa stie si sa practice asta tot timpul. Sint foarte putini insa cei care ne fac sa uitam ca de fapt ei se considera functionari publici, interfata umana de PR cu sfintul duh, doamne-iarta-ma..
Cit despre batrinete si batrini, avem o mare parte de vina ca este asa de trista aici, la noi. De ce sa ne mai miram, cind auzim aproape zilnic la diverse TV-uri jurnalisti plesnind de tinerete si mitocanie suficienta spunind “O batrina de 63 de ani” “Un batrin de 70 de ani”, ca si cind ar fi generatie spontanee, fara parinti si bunici.Respectul, insa, se invata acasa – mi-e mila de parintii si bunicii care au astfel de urmasi.