Jul
31
Clujul n-are suflet.
Filed Under Din oras | 16 Comments
Stire – agresorul cameramanului de la Jandarmerie, un huligan care i-a facut de rusine pe adevaratii suporteri ai lui U, va ramane in arest, in ciuda faptului ca familia agresorului i-a achitat victimei o suma de bani drept despagubiri. Vocea comentatorului, colegul Adi Rozenberg, se stinge. In finalul stirii, camera il prinde in chip pe agresorul mascat, apoi camera coboara pe mana ce tine o caramida cat toate zilele. Dar nu caramida e importanta, ci detaliul ce trece neobservat. Mana este inconjurata de inconfundabila bratara albastra purtata anul trecut de zeci de mii de clujeni: Clujul Are Suflet, o excelenta campanie de PR, gandita de discreta Anca Rarau, directorul de marketing al Bancii Transilvania.
Eveniment – e miercuri seara, e evenimentul caritabil organizat de realizatorul TV Sabin Mircea Rus (super felicitari!) dedicat strangerii de fonduri pentru ajutorarea artistei Anca Parghel. 24 de lucrari au fost donate de artistii clujeni, in speranta ca macar cateva zeci de milioane se vor strange pentru artista. A trecut o jumatate de ora. Se simte un miros acru de jena. In afara de artisti si cativa jurnalisti, daca sunt doi licitatori cat de cat interesati! Un doctor inimos cumpara o lucrare, dar nu vine nimeni altcineva la eveniment. “Clujenii” nu au chef si timp de prostii de acest gen.
Intamplare – E ora 11. Ioan Cerchedean (57) vrea sa o termine cu viata. Are un val pe ochi, o stransoare la inima, iar creierul parca e tot mai fara frica. Se urca pe pervazul ferestrei, se nevoieste sa isi caute un loc cat mai ferit si asteapta sa vada ce ii va aduce soarta. Iar soarta ii aduce un sfert din cartierul Marasti la picioare. Tot soiul de gura-casca: copii netunsi, tigani veseli, babe cu plase goale, grase fara servici, oameni seriosi, oameni nervosi – toti il privesc pe Ioan cu mare atentie, cu o asteptare ciudata in ochi.
E o asteptare normala, din astea vad ei la televizor in fiece zi. Atata doar ca azi stirile vor fi despre ei, cu ei. Si cu amaratul de Ioan. “Da’ arunca-te, boule, dumnezeii tai de ratat!”/”Nu se arunca, face numai spectacol”/”Hai sa ii dam un Red Bull, poate face aripi”. La Cluj, lumea se distreaza.
Nu stiu cum vi se pare voua, dar ce scrie Vasile Dancu despre Cluj-Napoca e mai mult decat real.
Orasul nostru e intr-un mare pericol. Caracterul sau eterogen accentueaza o non-identitate colectiva care ii transforma pe multi “clujeni” in “locuitori ai orasului Cluj-Napoca”. Dancu crede ca trebuie sa incepem dintr-un capat al Clujului: prin a-i scrie macar istoria.
Eu nu cred nimic. Dar stiu ce simt.
Stiu ce simt cand vad ca, pentru presa, oameni de afaceri, oameni ai administratiei, Clujul inseamna doar centrul orasului. Stiu ce simt cand vad salile goale ale cinematografelor din oras. Nu, nu ma sugruma spleen-ul, dar fac expeditii constante prin Marasti sau prin Manastur pentru a privi lumea. Lumea din magazinele alimentare de cartier, lumea din pizzerii, lumea din statiile de troleu, lumea adunata pe banci la taclale, in fata scarii de bloc. Ei sunt clujenii care nu stiu cine e Avram Iancu sau Matei Corvin (poate stiu ca sunt niste statui), ei sunt clujenii care vin rar in centru, ei sunt clujenii care nu au fost la teatru in viata lor, care au pasit in Gradina Botanica acum 30 de ani cand, in clasa a patra fiind, au fost dusi de invatatoare. Ei sunt clujenii-hamsteri ce pleaca la iarba verde in haita, se imbata din Burger si lasa cojile de oua in iarba.
Ei sunt clujenii care nu calca in librarii (una scurta – ati vazut ce prafuita e in ultima vreme Libraria Universitatii?), sunt clujenii care nu stiu cine e prefectul judetului, care nu au fost niciodata la mare.
Treceti peste unele exagerari generalizatoare si lasati-ma sa vorbesc si despre noi, cei ce ii privim cu raceala pe clujenii-hamsteri.
Suntem ziaristi? Atunci suntem cei ce ne invidiem unii pe altii, galagiosi si inimosi, perfizi si implicati, niciodata impreuna, dar ferindu-ne de singuratate. Suntem disciplinati ca o armata atunci cand descoperim o cauza comuna si barfitori ca o popota de jandarmi (de la Tolontan am furat-o), atunci cand nu avem cu ce ne ocupa timpul.
Clujul e scris de bistriteni ca mine, de zalauani ca Prodan, de deveni ca Moga sau din Ocna-Mures ca Rares Bogdan, etc. Cati dintre voi v-ati gasit locul? Cati dintre voi nu urati si iubiti deopotriva orasul asta?
Suntem oameni de afaceri? Atunci suntem cei ce ne dam la gioale, indiferent unde ni se intersecteaza drumurile. Pentru noi, Clujul e un loc unde se face business, nu e un oras. E terenul de razboi in care trebuie sa ai grija din care tabara faci parte. Daca esti de pe Lac sau de-al ungurilor, din grupul BT sau din grupul securistilor, atunci trebuie sa stii pe ce cai sa apuci, cu cine sa te aliezi si cui sa nu ii ceri sprijinul. Doamne fereste sa ii vezi pe toti implicati intr-un proiect comun! Orasul? Sa se descurce!
(Numai daca luam exemplul celor doua echipe de fotbal si imi veti da dreptate. Daca sunt romani “verzi” printre acesti oameni de afaceri, pe unul nu o sa il vezi sponsorizand CFR-ul lui Paszkany. Daca se intampla sa fie fani U, atunci cand ii suni sa le ceri sa ajute clubul, toti se trag pe cur, desi cu o seara inainte, la receptia cutare, mai toti se dadeau batosi: acum e momentul sa ajutam clubul, sa ne sune cineva dimineata ca vrem sa ne implicam, bla-bla-bla).
Suntem vectori ai administratiei? Atunci suntem datori vanduti celor ce ne-au pus in functii, mereu atenti sa nu ni se asculte telefoanele, dornici sa ajutam niste prieteni, dornici sa ne ajutam pe noi. Ce dracu’, toti au furat cate ceva pana cum, de ce sa nu o fac si eu? Clujul a fost nenorocit ani de zile de asemenea oameni care intrau in administratia publica locala fara niciun fel de pregatire, cheltuind prosteste, distrugand aproape tot. RADP, groapa de gunoi, contractul cu SADE, mai stie careva ceva?… ca pe mine ma ineaca deja furia!
S-a incercat branduirea orasului. Fara succes.
Caci cel mai necesar branding pe care trebuie sa il facem e brandingul inimilor noastre.
Sa mergem pe strazile Clujului, care mirosind a tei, care a pisat,
sa ne privim in fata unii pe altii, care unguri, care romani, care catolici, care ortodocsi,
sa ne sugrumam orgoliile, care poeti ratati, care academicieni, care manastureni, care uisti, care ceferisti,
sa vedem (caci trebuie sa aflam intr-o zi!):
unde si-a ascuns Clujul sufletul?
Jul
24
Trilema lui Base
Filed Under Cacaturi | 4 Comments
As vrea sa fiu in pielea multor oameni de afaceri, a multor vedete, chiar si in pielea multor politicieni, dar nu as prea vrea sa fiu in pielea presedintelui Traian Basescu. Cel putin nu in aceste zile.
Băsescu se află în fața celei mai mari trileme din cariera sa politică (trilema, spre deosebire de dilemă, haha, este un rationament cu 3 alternative).
Dorind sa puna pedeleului guvernul pe tava, Base are 3 alternative foarte naspa:
1) sa numeasca premier din partea PDL. In aceste conditii, presupunand ca PNL, PSD (+PC) si UDMR vor bate palma, premierul pedelist, oricare va fi el, va fi rejectat imediat. Basescu ar trebui sa se fereasca de acest scenariu: el arunca tara in haos, haos ce ii va fi imputat. Ori Basescu se afla in ultimul an de mandat si e greu de presupus ca va accepta sa isi taie singur craca imaginii publice. Acest joc de contre nu ii este favorabil, mai ales ca el va avea loc in perioada ianuarie-martie 2009, o iarna care se anunta destul de grea pentru romani.
2) sa accepte premierul coalitiei PNL-PSD (+PC) – UDMR. Asta ar insemna insa sa revina la situatia de acum. Pai si atunci ce facem, nene? Nu mai vorbim de faptul ca o asemenea varianta ar fi tare greu de digerat pentru orgoliosul presedinte. Pare scenariul cel mai normal.
3) sa isi dea demisia si sa se implice in lupta electorala. Scenariul asta a fost prezentat mai intai de Rosca Stanescu si se potriveste cel mai bine cu tipologia presedintelui. E scenariul in care el poate sa se muleze perfect pe rolul de actor principal. Fiindca Basescu e politicianul crizelor. In crize, se descura admirabil. Crizele il motiveaza in plan personal. Iar acum e criza. Partidul sau nu a facut o figura frumoasa la locale, unii lideri maraie tot mai tare pe la colturi, iar perspectivele pentru alegerile generale nu sunt deloc senine.
Abia astept sa vad ce se va intampla. Eu as alege scenariul 3: ori la bal, ori la spital.
Jul
22
Pumnii mei minte nu are
Filed Under Cacaturi | 6 Comments
Cateodata am chef sa rad. Si cand am chef sa rad, dau pe Taraf TV. Aici, pe Taraf TV, ca sa razi bine, tre’ sa zabovesti macar 20 de minute. Altfel, nu prinzi, nu intelegi filozofia postului.
Sunt peste o suta de artisti talentati, pe care ii poti prinde pe post cu ultimele lor noutati. Nici nu stiu ce sa va recomand astazi: Gerard are melodie noua, Guta a scos hitul “Vrea gagica mea la mare”, Vali Junioru si Don Genove au pus si ei de o caterinca, Florin Peste si Florin Salam se concureaza la sange pe dedikatii, ce mai!, e o vara foarte fierbinte in lumea iubitorilor de manele.
Pentru astazi, v-am pregatit doua surprize. Speciale, speciale, pentru toti culturistii din Apahidaaaaaaa, aveti mai jos ultimul LP al lui Florin Maimuta – Pumnii mei minte nu are. Va rog sa nu ma dezamagiti – priviti-l pana la capat.
si, daca credeti ca tara asta nu mai are viitor, atunci luati de mai jos:
duel de manelisti pitici, mancati-as
hai, da-va-n chilu’ meu, va las! va pup pa portofel, ma duc sa dau o geana la cocalarii mei de la Imagistica sa nu cumva sa se dea pa net pa ziaru’ Dilema.
Mihai Moga vine cu un update foarte nimerit – melodia Gip, Gip. Mersi, ma, Misule! Hai, sa iti traiasca regina!
Jul
21
Se umple tara de ziaristii-functionari
Filed Under Media | 32 Comments
Nu stiu, frate, dar parca “pe vremea mea” era altfel. Abia asteptam sa ajung la redactie, lucram pe atunci la Mesagerul Transilvan, sa imi vad colegii, sa ma apuc de lucru – era o noua zi, iar orasul avea in burta milioane de intamplari pe care trebuia sa le descopar.
Eram prost platiti, dar ne durea la basca. Vroiam sa fim cei mai buni ziaristi.
Anii au trecut, am lucrat in diferite redactii, cu diversi patroni, suportand umilinte, traind clipe extraordinare.
Mi-a parut dintotdeauna ca meseria asta e speciala: ca nu poti sa iti dai jos haina de jurnalist cand pleci spre casa, la finalul programului.
Cand am pornit proiectul Citynews.ro, problema angajarilor a fost singura pe care am ignorat-o. Nu credeam ca ma voi lovi de ea.
I-am intalnit pe toti:
- jurnalistul de 40 de ani, tatal Cooperativei, mi-a destainuit ca nu vrea sa intre intr-un asemenea proiect fiindca nu mai are chef sa munceasca atat de mult. Mi-a spus ca s-a obisnuit ca, zi de zi, sa traga un pui de somn dupa-amiaza si ca asta e un motiv indeajuns de placut ca sa ma refuze. Imi pare ca, pentru el, totul s-a sfarsit: nu mai are nicio ambitie, asteapta pensionarea.
- jurnalistul-vedeta: care mi-a taiat-o sec: la online, e multa munca de teren, eu am depasit de multa vreme faza asta. Nu ma mai poti trimite ca pe orice ciuri-buri la conferinte de presa. In plus, la ora 17 as vrea sa mi se termine programul de lucru.
- jurnalistul-rasfatat: este extrem de talentat, miroase subiectele ca nimeni altul. Dar strica totul cu atitudinea sa de atotstiutor: isi ia la misto colegii mai tineri, e un circar fara pereche si se comporta neprofesionist atat in redactie, cat si in afara ei.
- jurnalistul-junior: dupa o luna de munca, incepe sa isi dea aere. Nu mai poate merge pe teren chiar la orice cacat de conferinta, subiectul cutare e prea slab pentru el, orice politician care nu ii raspunde majestatii sale la telefon e un tampit.
- jurnalistul-furnica: lucreaza la 5 institutii media, nu poate sa vina la noi fiindca ia 60 de milioane pe luna. La aia si la aia le da aceleasi stiri, mai face o emisiune de televiziune, mai scrie la revista sapte zile si morti, asta e! In plus, a auzit ca la noi nu e voie sa mai aiba colaborari si ca, desi dam salarii bune, se munceste mult prea mult.
- jurnalistul ingrat – el scrie sport, dar numai despre U, ca cica la CFR face alergie. Ceferistii sunt franari imputiti, Andone e un bou, la U sunt numai hoti, ce mai!, are pareri avizate! Sefii sai incearca sa ii tempereze subiectivitatea, il spirjina moral, ii cer sa evolueze, il pun sa citeasca (la partea asta, multi stau foarte rau – in fiecare zi imi aduc aminte de vorbele lui Hoandra care, hatru, zicea ca jurnalistii de azi scriu mai mult decat citesc). Sefii sai ii asigura conditii ca el sa evolueze obiectiv: in timp ce unii jurnalisti sportivi fac deplasari ”sponsorizate” chiar de cluburi (o porcarie fara seaman despre care deontologii de serviciu nu scot o vorba), sefii sai ii platesc deplasarea din banii ziarului, incercand sa il invete ca asa trebuie sa se simta un jurnalist – independent si liber sa scrie ce vrea. Jurnalistul pleaca in deplasare si nu scrie mai nimic de acolo. Nu vede stirile, nu scrie niciun reportaj. Plange la telefon si isi cere scuze. E distrus – abia acum si-a dat seama cat mai are de muncit, abia acum si-a dat seama cate carente are. In ciuda acestor constatari, jurnalistul nu isi schimba comportamentul. Dupa ce au trecut constatarile, revine la aceeasi atitudine de suficienta. Normal ca e dat afara.
- jurnalistul foca – nu poate sa fie obiectiv. Pur si simplu. Daca il apreciaza pe Boc, atunci Nicoara e un fandosit care isi face jocurile. Daca il apreciaza pe Nicoara, atunci Boc e pe spate. Ii atragi atentia ca menirea unui jurnalist este sa fie echilibrat. Cand ii spui asta, iti reproseaza ca vrei sa ii limitezi libertatea de exprimare.
Da, domnilor, Citynews.ro are o problema. Cel putin la Cluj-Napoca. Asta mi-a spus un prieten – ne-am facut renume prost – platim bine, dar nu vrea nimeni sa vina la noi. Cica la noi se munceste.
Eu sunt un tanar om de afaceri. Chiar si asa, mai mereu am incercat sa le ofer totul angajatilor mei. Ma laud cu asta si le spun ca ii scutesc de toate lucrurile ce mi s-au intamplat mie, de-a lungul anilor. Am fost umilit, prost platit, am lucrat in conditii execrabile (erau dati cand, sa confirme Mihai Soica, la Mesagerul Transilvan, ni se aducea cate un top de hartie la 12 oameni, cerandu-ni-se sa il dramuim pe cat posibil macar doua luni).
Chiar daca am 29 de ani, am incercat sa fiu mereu un sprijin angajatilor mei. Conditiile de munca pe care le ofer sunt exceptionale – la Imagistica si Citynews.ro, am investit o gramada de bani in asta, cred ca suntem printre putinele firme din industria de advertising si media care au dat, de exemplu, zeci de mii de euro pe licente!
Nu am intarziat nicio data cu plata salariilor. Am toate impozitele platite la zi. Dezvolt proiecte super motivante pentru orice angajat.
Dar singurul lucru pe care nu il pot cumpara cu bani este bunul simt al unora.
Revenind, cred ca breasla jurnalistilor are o problema. Poa’ sa se creeze mii de asociatii, ea exista si nimeni nu pare dispus sa o discute. E vorba de ceata ce se aseaza peste viitorul ei. Daca asa vor arata jurnalistii de maine ai tarii, daca presa locala se va umple de jurnalisti-functionari ce doresc sa lucreze de la 10 la 16, atunci viitorul breslei e mai trist ca o telenovela indiana.
Jul
16
Conu’ Dinu fata cu realitatile. Crude
Filed Under Din oras | 2 Comments
Un interviu in exclusivitate cu Dinu Patriciu ne aduce aminte cat de tare l-am injurat cu totii pe acest Nostradamus financiar al Romaniei. Practic, cam tot ce a prezis seful Rompetrol in ianuarie 2008, traim acum.
Dupa caderi succesive, Bursa a picat marti in cap, evaporand 1,5 miliarde de euro, cat ai zice Diazepam. A picat ucisa de romani, care s-au panicat si au vandut in disperare, acutizand caderea.
Piata imobiliara nu se simte nici ea bine. Are in ea ceva, un virus, inca nu tremura, probabil ca virusul e in faza de incubatie. Dar semnele unei pneumonii sunt evidente – nu se mai cumpara si nu se mai vinde nimic.
Patriciu mai vorbea si despre barilul de 150 de dolari, dar cine sa il asculte la acea vreme? Ce treaba avem noi romanii cu barilul altora? Toate cresterile pareau niste stiri de coloana dintr-un ziar financiar. Acum, 150-ul priveste cu tupeu spre 200.
Romania e in cacat. Ei, si? Romania e in concediu!
In timp ce avioanele pleaca pline de slapi si creme de protectie solara din Cluj, Timisoara sau Bucuresti spre Tunisia si Turcia, oamenii de afaceri mici, medii si mari transpira. Si, credeti-ma, nu le e cald deloc.
Traim un film neverosimil, din ala american, cu scenarii apocaliptice, dar cu secvente din viata noastra.
Hei, nu servesc nimanui lectii de realitate, va spun ce simt, ce vad, ce inteleg din confesiunile unor oameni extraordinari din Ardeal cu care vorbesc si care sunt foarte, dar foarte ingrijorati.
Banca Transilvania, una din principalele actiuni ale pietei, este in deriva pe Bursa. Nimanui nu pare sa ii pese de rezultatele financiare exceptionale ale acestei banci cu sange clujean. Sunt convins ca deschiderea sucursalei 500 nu a produs niciun efect calmant pe Bursa. Unde acum e jungla.
Dupa ce anul trecut nu s-au inteles la schimbul de actiuni, SSIF Broker SA, una dintre cele mai frumoase povesti (clujene) de pe piata de capital, a anuntat ieri (cu un aparent) calm fuziunea cu SSIF Transilvania Capital, care va fi astfel absorbita. Miscarea ascunde insa niste subtilitati de business pe care putini le cunosc – SSIF Transilvania Capital s-ar fi sufocat probabil in maximum 3 luni daca nu intra sub umbrela lui Broker, care, la randul sau, s-a consolidat si poate privi putin mai usurata in viitor. Un viitor supermegaultraincert.
Dawnay Day, grupul britanic ce ar trebui sa aduca la Cluj al treilea mall, Atrium Center, a anuntat ca este in incapacitate de plata. La Cluj si la Satu Mare, se vorbea pe la colturi de multa vreme ca acest grup britanic (de fapt, investitorii au o alta origine, dar asta e alta poveste) are probleme cu banii si ca nu va construi prea curand ce a promis in machetele de presa frumos colorate.
Nisco Invest a obtinut foarte greu si in ultima clipa finantarea de 30 de milioane de euro de la BCR, pentru a putea continua constructia la Akademia Center, al patrulea mall anuntat la Cluj-Napoca.
La fel, din perspectiva pietei imobiliare, Clujul pare sa fie o scena de teatru absurda. Agentiile imobiliare, mari si mici, simt fiorul stagnarii. Nu prea il recunosc. Dar sunt stresati. Tranzactii mai sunt, fiindca cererea nu poate fi oprita. Dar ea s-a mai temperat. In acelasi timp, ca si cum urechile le-ar fi astupate cu vata de sticla, ca si cum ochii lor ar privi inversunati mereu spre un singur tel, dezvoltatorii clujeni baga mare – la Floresti se construieste in draci (estimarile unor oameni ce se pricep duc spre 13-14000 de apartamente anuntate pentru perioada 2008-2011); in Baciu, oricine are o tzara de pamant, baga un cartier; in Buna Ziua, te crucesti daca mergi la orele amiezii intr-o vizita de cercetare.
In Zalau, Deva, Bistrita, Sibiu, se construieste.
In ziarele financiare, se vorbeste.
Parca ar fi cele doua Romanii ale lui Nastase.
De data asta insa, eu cred ca Romania celor ce simt pericolul trebuie luata in seama.
Romania celor ce simt pericolul e Romania celor ce dau de mancare altora, a celor ce au dezvoltat afaceri cu greu, cu nervi, cu spume. Ei au dus Romania mai sus decat au promis altii pe la televizor, au impins tara asta cum au putut ei. Ei simt acum ca povara nu mai poate fi impinsa la fel de usor: e mult mai greu sa iei credite, e mult mai greu sa investesti cu inima usoara, e mult mai greu sa te desparti de cash (cea mai buna vitamina pe timp de criza).
In cealalta Romanie, va zic, si nu va vorbesc de la nicio inaltime autosuficienta, lucrurile inca par normale. E Romania bonurilor de masa, a chenzinei, a ratelor, a micilor placeri de week end, e Romania care se intreaba azi ce va fi maine, dar nu ce va fi la anul. Romania asta trebuie trezita.
E noapte si ma dor oasele. Romaniile mele sunt poate o halucinatie a creierului meu obosit. In care suna, inca de aseara, vorbele lui Petru Prunea, bossul SSIF Broker, care zicea o chestie cutremuratoare, ca vocea unui trail: “Scaderile masive de pe Bursa ne vor face pe toti sa constientizam mai mult faptul ca suntem IN ACEEASI GALEATA”.
Conasule Dinu, tu scuturi galeata?
Jul
6
Dom’ Profesor, nu acum!
Filed Under De-ale mele | 6 Comments
Asa mi-l aduc si eu aminte pe Vasile Dancu – un Profesor. Ce umplea sala de la Jurna cu mustata lui pseudosevera, cu jiletca din piele sub care batea o inima mare.
Ei, da’ las’ ca nu a murit, dom’ Profesor, si nici nu e cazul sa ii plangem de mila.
Trebuie sa ii purtam respect pentru mandatul ministerial de succes, dar sa il si intrebam despre insuccesele din ultimii ani.
Au fost destul de putine, dar memorabile. S-au transformat in reprosuri mocnite, in capcane pe care altii i le-au pregatit hoteste, tocmai pentru a-i certifica incompetenta. Atata doar ca Vasile Dancu nu e incompetent. E un om deosebit, dar parca prea inaintea vremilor.
De mult vroiam sa scriu despre asta.
Eu cred ca batalia electorala din 2004 a fost pierduta de catre Ioan Rus nu pentru ca strategiile americane de campanie nu tin la clujeni (asa cum rapid s-au grabit unii sa ii reproseze lui Dancu), ci pentru ca profilul de candidat dorit de clujeni se apropia mai tare de cel al lui Boc, un personaj cu o imagine mai calda, mai populista. Ioan Rus e un mosmartin cu privire taioasa (cel putin de fatada, caci altminteri e un personaj foarte placut, daca stam sa ii ascultam pe prietenii sai). Vasile Dancu a incercat sa ii incalzeasca imaginea si a reusit. Dar nu total. Adaugati la asta intrarea tarzie in campanie a lui Rus si lipsa unor soldati combativi drept colegi de campanie (Gratian? Medrea? Canta?), si ne vom da seama ca in 2004 s-a facut tot ce s-a putut. Desi stia ca lupta din 2004 va fi o lupta grea, Dancu nu s-a cacat pe el si s-a dus mai departe.
Nici in 2008 Dancu nu a fost las. Cu o filiala clujeana tot mai dezbinata, cu un Ioan Rus parca tot mai absent, cu un candidat la Primarie lipsit de sanse (sa fim seriosi, Remus Lapusan, oricat ar fi de iubit de tinerii din partid, tot domnisoara de pension ramane, cand e vroba de confruntari electorale), Dancu a stiut la ce se inhama. La un rateu. Si stia ca, ratand, urma sa certifice asteptarile celor ce stateau la panda sa ii reproseze ca nu le are cu politica.
Ce-i drept, in 2008, lucrurile nu au fost atat de simple. Caci 4 ani de zile, filiala clujeana a PSD a dormit in papucii statului si nu a reusit sa construiasca niciun nume nou.
Stalpii partidului? Ioan Rus a preferat sa se “razbune” pe clujeni ascunzandu-se in munca, Puscas s-a indepartat de partid imbufnat ca nimeni nu mai avea chef de fitele sale de negociator extraordinar si plentipotentiar, Soporan a avut cumplita intamplare… Pe Cuibus, un om super capabil, multi colegi inca nu il vad in stare de ceva mai maret, desi parerea mea e ca nea Vali e un diamant neslefuit… Cordos, un manager deosebit, ramane inca in lesa lui Rus, care pare ca nu se poate decide ce trebuie sa faca cu el – sa il lase sa se implineasca politic sau sa il pastreze drept coleg credincios la firma?
Tot la Medrea si Canta am ajuns??? Pe astia doi ii ignor, nu merita nici macar un epitet.
Din 2004 pana in 2008, politica PSD la Cluj a fost facuta mai mult din birouri. Iar in 2008, politica PSD la Cluj a fost destul de influentata de orgolii.
Vorbind de orgolii, gandul ma duce la Stefan Dimitriu. Izolarea sa este o greseala imensa. Dimitriu este dificil, autoritar, impune respect si frica, dupa caz, dar are calitati deosebite. Sa il consideram uns cu toate alifiile politice? Dupa o gramada de ani de implicare in viata publica a orasului Cluj-Napoca, putem vorbi si asa despre el. Dar a fost printre putinii oameni din partid care i-au tinut piept lui Funar si Boc in Consiliul Local. Este printre putinii clujeni care chiar stie cu ce se mananca administratia locala, care stie citi o mapa de Consiliu, care nu ignora detaliile.
De ce a fost scos din schema? Iata o intrebare la care as fi curios sa primesc un raspuns.
Alta intrebare: unde s-a dus prietenia acestor oameni de la Cluj care, pe vremuri, erau mai mult decat doar o sintagma folosita de presa in articolele pe teme politice?
In fine, va mai scriu putin si despre mult trambitatul proiect al partidului ardelenilor. E visul fierbinte al lui Dancu, dar nu cred ca acum e momentul sau. Un asemenea demers trebuie realmente pregatit, de la doctrina pana la sustinatori financiari, de la scenarii de criza pana la posibilitatile de implementare. Altfel va pica in derizoriu. Caci pe sustinerea filialelor locale din Transilvania ale PSD, sper ca nici un clujean din grup nu se bazeaza prea mult. Cele mai multe dintre ele sunt praf si pulbere: la Bihor, Mihai Bar a nenorocit organizatia, eliminand pe toti cei ce i se impotriveau; la Satu Mare, Ghita Ciocan i-a dat in cap candidatului la primarie, Dorel Coica, pe unde a putut; la Maramures, imaginea PSD e reprezentata de manelistul cu jeep alb, Mircea Dolha (Ioan Rus trebuie sa isi aduca aminte de porcariile debitate de acesta la adresa lui); la Alba, avocatul Ioan Rus a nenorocit campania electorala cu lipsa sa de organizare si cu accesele sale de infumurare (Doina Horda, o doamna extraordinara, candidat impotriva lui Hava, a fost nu de putine ori pe punctul de a renunta, din cauza atitudinii avocatului); la Sibiu, Ioan Cindrea, intr-un exercitiu de sluj nemaivazut, ii duce lui Johannis sondajele de opinie pe tava, laudandu-l pe sas cat e de apreciat in urbe… Cam trist.
Marele pericol ce paste un proiect de partid regional este tendinta de etnicizare a unui asemenea demers. Si jocul securistilor, masina reactiva care te poate transforma intr-un dusman al tarii, cat ai zice peste. Daca discuti despre regionalism, esti de-al ungurilor. Daca vorbesti despre descentralizare, esti oponent al statului de drept. S.a.m.d.
Fiti sinceri, ce parere aveti despre Sabin Gherman? Proasta? Eram sigur! Asta tineti minte despre el, nu? Cam ce ati citit prin ziare! Ba ca e platit din banii ungurilor, ba ca ca e spion, ba ca dracu’ sa ne ia de popor ignorant! Darcati dintre dumneavoastra ati avut bunavointa de a-i citi ideile, articolele, interviurile? Daca ati fi facut-o, ati fi aflat ca proiectul lui Gherman nu a fost catusi de putin unul visator, lipsit de argumente. Gherman a vorbit despre regionalism cu exemple, cu cifre, cu indarjire prea mare poate. I s-a dat in cap de la prima miscare!
Aidoma lui dom’ Profesor, si eu cred ca Transilvania poate vorbi Romaniei despre regionalizare. Transilvania poate schimba lucrurile, asa cum a facut-o de multe ori de-a lungul istoriei. Poate arata si Banatului si Moldovei si Munteniei ca nu e putin lucru sa incerci sa accelerezi lucrurile spre aceasta directie. Atata doar ca lucrurile astea merita mai multa aplecare. Si mai multi, mult mai multi oameni cointeresati sa porneasca pe acest drum.