Mi-era dor de tine, tara mea!

Ce de cacat suna sa spui asta. Parca mi-ar fi rusine! Parca as incerca un sentiment desuet, de nedezvaluit!

Dar cat imi era de dor de tine, draga Romania! Doar te stiu bine, te-am vazut in cei 29 de ani de viata mai mult decat altii in 50. Saptamana de saptamana, am trecut prin tine, peste tine, pe tine.

Dar ma obisnuisem cu tine, frumoasa mea, asa cum se obisnuiesc sotii dupa o casnicie mai lunga… si uita sa fie recunoscatori.

Mi-ai reamintit ieri cat esti de superba. Pe coamele insorite ale Bucovinei, ti-am vazut brazii tragand din pipe ascunse nori mari de fum albicios. Am calcat ierbile reavene de pe dealuri si m-am minunat cat de lenes e cateodata soarele.

Nu suntem la ora de literatura romana, dar nu ma voi opri sa te admir. Si sa imi aduc aminte de tot ce ai tu frumos, chiar si cand frumosul meu altora li se pare urat.

Sa imi aduc aminte de gara din Deda si de tigara incalzita fumata in cocioaba aia de sala de asteptare, sa imi aduc aminte de stelele cusute pe cerul Bargaului, sa imi aduc aminte de mirosul aerului ars din Dobrogea, de trotuarele incinse ale Timisoarei, de calcaiul meu de domnisor care coboara in pantofi nepotriviti Bucegii.

Sa nu uit de pietrele biciuite de apa din Baile Covasna, de lichiorul de menta baut groapa la crasma de la poalele Muntilor Bretcu, de malinii enormi din curtea lui Mahomedanu, nebunul satului Unirea 2 din judetul Alba, care in fiecare seara vorbeste pe cartela Romtelecom cu Allah.

Nu mi-am scos din minte nici degetele ingropate de nisip ale Navodariului, mirosul de clor din buda hotelului Cocor si micii de langa Ploiesti. Ori durerea de spate de la capalit si gustul Snagovului supt la umbra unui nuc burlac – singurul moment in care mama nu se supara ca fumez.

Lasa, Romanie, ca nu ti-am uitat nici plictiseala din Biblioteca Academiei de la Nasaud si leneveala cu care dadeam paginile inmiresmate de izuri rancede, nici tatele referentei care se visa actrita, desi stia ca va muri ingropata in lipsa de perspective a Nasaudului. 

De ce credeai ca nu voi scoate din sertarul desfatarilor Vulcanii Noroiosi din Berca sau ceasul de seara cand in vama din Giurgiu nimeni nu ne lasa sa trecem pana nu se termina meciul Stelei? Dar cheiul din Constanta putind suav a urina si chistoace ude de ploaie, unde magaoaiele de fier sforaiau manate de cosmaruri?

Parca mai e ceva. E bulevardul Bistritei pe care il apucau pandaliile (si il mai apuca si acuma) la sosirea lunii iunie. E luna in care zecile de tei se umplu de flori ca adolescentii de cosuri, innebunind indragostiti, simpli trecatori sau nebuni deopotriva.

E ceasul zapezii din Faget, zapada sarata, vanturata de frigul mustacios.

Tu ce crezi, Romanie, te superi daca asa te tin eu minte, daca asa te iubesc?

Cand l-am vazut pe Mutu ca rateaza, am ramas mut. Baaaaaaaaaaa, esti al patrulea golgeter din campionatul Italiei, ai dat 17 boabe unor greuceni, esti cu cutitul la os in procesul cu Chelsea, ai in bocanc sperantele a milioane de romani… si tu ratezi?????????? Cat poti fi de neconcentrat, de prost, de cretin, de nefotbalist sa ratezi o asemenea sansa?

Cand am citit azi dimineata in Ziarul Financiar ca Mercedes va directiona miliardul de euro in Ungaria si nu in Romania, am ramas mut. Baaaaaaaaaa, am avut ani de zile la dispozitie ca sa incepem treaba, sa facem macar tronsonul Bors-Oradea-Cluj (167 km) … si nu s-a facut nimic. NIMIC! Cat putem fi de prosti sa mai acceptam ca fiecare ministru al transporturilor sa vina cu elicopterul tot la 6 luni si sa constate ca lucrurile nu se misca? Cat putem fi de cretini sa uitam ca s-au platit milioane de euro unor case de avocatura drept prime de succes, ca s-au achitat in avans peste 60 de milioane in conturile Bechtel pentru lucrari pe care nimeni nu le-a verificat, ca acum autostrada costa peste 5 miliarde (de la estimarile initiale de 2,5), ca existra greseli de traducere in contractul dintre stat si americani, ca s-au platit milioane de euro penalitati de intarziere?

Ce sansa am avut! Sa inchidem cercul, sa devenim cartierul general al greilor industriei auto (cu Renault, Ford, Peugeot), sa tragem la focul nostru oala cu toata zama avantajelor ce decurg din asemenea investitii!

Dragii de nemti! I-a durut in cur de glumitele lui Tiriac (bravo pentru lobby, oricum), de avantajele oferite de statul roman, de existenta unor resurse umane mai ieftine. Au facut calculul si nu le-a iesit ultimul aspect – costul per masina transportata, aproape dublu fata de ce erau dispusi sa accepte! Basca riscul sporit de a intarzia livrarile, risc pe care nici macar un emigrant din Germania nu si l-ar fi asumat!

Pe Mutu putem sa il injuram, sa il iubim, sa il iertam. Chiar daca e greu de acceptat, rusinea se va estompa la urmatoarea victorie! Dar in cazul autostrazii, anii pierduti nu ni-i mai da nimeni inapoi! Pe cine sa injuri? Pe Bechtel? E un gigant prea indepartat ca sa il putem scuipa! Pe guvernanti? S-au tot perindat pe la pupitrul de comanda si i-am uitat. Stam neputinciosi, sugrumati de draci si asteptam sa vedem ce se mai intampla. Asteptam un nou episod.

Cateodata, am impresia ca Romania e un televizor color la care vedem cum o camera de filmat, manuita de nu se stie cine, ne arata tot felul de chestii. Si, oricat ne-am isteriza ca i-au batut minerii, uitam repede de ei cand camera zboara spre Adriana Iliescu, batrana care a nascut la batranete un copil. Nesimtita! Babornita!, ne injectam noi mintea… si iar, neobosita, intr-un amalgam de cadre fara marca temporala, camera ni-l aduce in casa pe Bivolaru si sleahta lui de pisolcosi… apoi pe Nastase la DNA… apoi zambim, caci apare Gigi si ne arata palatul… dupa care apare Razvan Temesan intr-o imagine in care nici nu mai e important cate milioane de parai s-au furat… iarasi atentia ne este distrasa de minunata Monica Columbeanu care tocmai a primit un iepuras de Pasti… hopa!, stai ca zoomul camerei se schimba si ne arata ca in 2003 Romania a platit 116 milioane de lire sterline pentru doua fregate britanice scoase din uz… dar ce se intampla? A marcat Ilie Dumitrescuuuuuuuuuuuuuuuuuuuu… goooooooooool! cat suntem de fericiti!

Hai, Romania!

- de diminetile de iarna cand ascuteam creioane colorate, in compania unui pahar mare de lapte cu zahar si a unei felii de pita cu gem de caise. Ce leneveala de copil! Abia reuseam sa le fac pe toate in vacanta: la 9, incepea pe Radio Romania Actualitati emisiunea Studio Deschis, un rahat de emisiune de care eram indragostit. Apoi cautam prin bibilioteca lui Alexa volumul 2 din Shogun si citeam a cinspea mia oara paginile erotice. Urma apoi o bulgareala de maxim o ora pana la ora 1, cand venea Alexa de la biblioteca sa vada daca am mancat. Pana dupa-masa, imi faceam diverse planuri cu familiile pe care le-as putea calca la colindat. Obiectivul era clar: o minge de baschet Spalding ce se lafaia intangibila in vitrina magayinului Sportul. Pretul, inuman – 160 de lei. In fiecare an, faceam planuri de economisire, ca sa zic asa. Si in fiecare an, muncusoara colindatului era sparta inevitabil pe gume, tigari mentolate Kim sau reviste Pif, aduse de doamna Lenuta de la chioscul Rodipet, numai si numai pe comanda.